Dar, in vesiunea franceză N.Iorga avanseaza ideia si raportează originea numelui Crăciun “a un ancien dieu, comme pour les Anglais le nom yule” Histoire des Roumains et la romanete orientale…, p. 113.

Pericle Papahagi sustine si el că, intial, Crăciunul ar fi fost sărbatoare păgână.

N.A.Constantinescu, in Dictionar onomastic românesc ( 1963, p.36 ), inregistrează cuvântul Crăciun ca substantiv , personificat in folclor : Moș Crăciun.

Adrian Bucurescu in Dacia secretă, p.32. ne spune că, Crăciun provine de la “evenimentul miraculous, petrecut cu peste 27 de veacuri in urmă, numit de traci BELA-GINES ‘Nașterea celor doi zalmoxesi’, de unde vine si numele de Bărăgan, tarâmul unde s-a petrecut acest fapt divin; de la KARTUM ‘ Născuți, Nașterea’ cât si CHER-SONES ‘ Fiii Cerului’”.

Cel care, dupa anul 325 d.Hr. promovează sărbatoarea Creatorului-Crăciunului, a fost Arie cu adeptii săi, exilat la Dunăre, creeator al curentului crestin-arianism, care considera că mântuitorul a fost creat-creatione-Crăciun si nu Născut.

A fost o sărbatoare adoptată trecător de Goți (mulți consideră azi că Goți vs. Geți înseamnă de fapt același popor), in frunte cu Ulfila (vezi biblia acestuia ).

“Rezistenta ultimă a arianismului, ne spune cercetatorul istoric, preotul Dumitru Bălasa, a fost lânga Milcof, in cetatea Crăciuna, a cărei primă Fundație se pare a fi anterioară anului 500.

După arianism , invătătura crestină a fost adusă la noi de Crăciun ( Hristos), care, fiind creat din veac, a ajuns in mitologia românească Bătrânul Crăciun, Moș Crăciun, Sfântul Crăciun.

Ciudat este faptul că pâna in secolul IV chiar si iconografia crestină il înfățișa pe Isus cu chip batrân, urât, dupa cuvintele profetice:

N-avea nici chip, nici frumusețe.

Mai târziu este înfățișat ca un om de o rară frumusete, pe temeiul psalmului 44,3: “impodobit cu frumusete mai mult decât fiii oamenilor” (Pr. Victor Aga, Dictionar enciclopedic, Timisoara,1935, p.80 ).

Folclorul poporului nostru, păstreaza vechi imagini ale lui Moș Crăciun; el este un Moș si nu un tânar așa cum il găsim si in colindul din Tecuci, discutat si de pr.D.Bălasa :

“Moș Crăciun

Cel mai bătrân

Să-l scăldam, să-l imbăiem,

Cu vesmânt sa-l primenim.”

Numai in limba noastră dacică cuvântul care celebreaza acesta sarbatoare, Crăciunul, are toate cele trei genuri dovedindu-si vechimea milenară: Crăciun-masculin, Crăciuna-feminin, Crăciun-ambigen.

In colinde de Crăciun găsim tot felul de surprize :

“Pe luncile Soarelui,

Flori vietuitoare de măr

Grădina cu florile lerui Doamne,

Flori dalbe, flori de măr,

Ler de măr, florile-s dalbe”

Oricine poate vedea că in această colindă nu se pomeneste nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotrivă, se aminteste clar despre cel al primaverii. (vezi si Noi nu suntem urmasii Romei, p.118-119).

Dar să mai vedem un colind,( găsit la Al.Strachina, Țara inainte de toate, p.91, Ed.Țara Noastră, Buc.1994):

“Căluțul lui negru pintenog

Luciu ca un corb

Pală chivara lui tăiată in săgeată

Pe ochi cam plecată

Ba Sulița lui

Duratul de vară

Fulgerul de seară”

Oare din ce indepartate, milenare, memorii poporul nostru ne aduce aceste frumoase colinde, acum iarna, de Crăciun?

Anotimpul iarna lipseste din nou, dar se aminteste de vară si de “fulgerul de seară”, simbol al zeului Gebeleizis.

In multe colinde de Crăciun, alături de Soarele personificat apare si sora cea mare a Soarelui, Salomina.

De asemenea pe mireasa eroului intors de la vânatoare o cheamă Ileana Daliana sau Lina Melina.

Zeul solar la daci era sărbatorit primăvara, la vremea renașterii naturii si a infloririi “florilor dalbe de măr”.

Dacii nu puteau să-si părăsească aceste cântece așa că le-au transferat in timp sub formă de colinde si le cântam si noi azi, uneori uitând că este iarnă.

In anul 343 se ține un sinod la Sardica ( Sofia), si in 351 altul la Sirmium, care condamnă arianismul. (Să nu uităm că bulgarilor le mai trebuiau 250 de ani până sa sosească pe meleagurile noastre ).

La Sardica s-a votat pentru Sărbătoarea Născutului și deci împotriva Sărbătorii Creatului, cuvântul Crăciun ne mai fiind unul potrivit.

Să nu uităm că incă de la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit , intre altele, si articole privitoare la Isus Hristos, in consensul celor 318 părinti : “Si intr-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut……..născut, și NU făcut..”

In Pravila ritorului Lucaci, 1581 ( Buc.,1971, p. 161-162) citim că “Fiul e născut din Tatăl, însă nefăcut”.

In Evanghelia învățătoare, tipărită la Govora, in anul 1642, la p.34-35 , in cuvântul <Învățături la Botezul Domnului nostru Isus Hristos> se amintește de sărbătoarea Născutului.

Mult mai clar aflăm din Sf.Ioan Damaschin, Dogmatica, Buc.,1938, p.146, unde se spune: “Se numește prim născut si Nu prim creat, căci Creația nu este din ființa Tatălui, ci doar a fost adusă de la neexistență, prin voința Lui”.

Interesant este ca la spanioli, chiar dacă cuvântul Crăciun ( Creatul) nu există, găsim cuvântul creacion, Creare, fără a indica insă o sărbătoare religioasă.

In final cred că trebuie sa-i mulțumim Bisericei Ortodoxe Române, care chiar dacă nu a aprobat oficial termenul Crăciun, nici nu l-a condamnat si astfel el a supraviețuit aproape două milenii nu numai in graiul poporului dar si chiar al clerului nostru, pentru a desemna una dintre cele mai frumose sărbatori, specifica nouă dacilor, ………Crăciunul !

Citește și: NAPOLEON SĂVESCU – Cea mai veche hartă a României

Autor:  Dr. Napoleon Săvescu