ELIANA POPA – IERI ȘI AZI

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

IERI ȘI AZI

Când se lasă noaptea-n casă și perdeaua e lăsată,
Gândul meu pătrunde-n timp, prin a amintirii poartă,
Răscolind adânc cenușa anilor ce s-au pierdut,

Pe o pagina nescrisă de când mama m-a născut.

​Eram mică… și-n amurguri, tare pleoapele-mi strângeam,
Fără margini și hotare în etern parcă pluteam
Nu simțeam nici trup, nici carne, ci o dulce legănare,

Pe o aripă de înger spre un cer fără hotare.

Și călătoream prin vise, precum stelele hoinare
Mă-nălțam ca ciocârlia prin tărâmuri siderale.
Eram mică scânteiere ce se stinge și se-aprinde

Într-un nesfârșit de aur, de nici mintea nu-l cuprinde.

Iarna, la lumina lunii, când pe trepte m-așezam,
Eu priveam cum se cern fulgii, ei cădeau, eu mă-nălțam!
Printre mii de stele albe alergam cu pași grăbiți,

Căutând căldura lumii printre fulgii rătăciți.

​Căci pe-acest pământ de tină n-am fost pruncul așteptat,
Tata își dorea ca mama să îi nască un băiat!
Am gustat din bucurie pe genunchii unui moș,

Care îmi citea din cărți despre zmei și Feți- Frumoși.

Îmi spunea legende multe cu haiduci de pe la noi,
Despre lupta unui neam care a născut eroi,
Despre vrednici voievozi ce-au fost stâlpii de hotară,

Despre cei uciși în lanțuri pentru adevăr și țară.

A murit apoi bunicul și-a luat dragostea cu el.
Chiar și tolba cu povești și le-a dus pe toate-n cer,
​Anii au trecut și iată… tânăra de-odinioară

A gustat din plin veninul dintr-o soartă prea amară.

Am purtat pe umeri crucea și poveri neînțelese
Singură dar printre oameni! Cin’ să vadă? Cui să-i pese?
Nopți de lacrimi și de rugă ce-au stins al durerii jar,

Numai sfinții din icoană mi-au pus miere peste-amar.

Dar acum, când stau la geam și privesc cum ninge iar
Simt că n-a fost doar durere n-a fost totul în zadar
Dumnezeu a fost izvorul, sprijinul pe drumul greu,

Ce-a pus darul poeziei drept balsam în pieptul meu.

Plâng când rândurile curg, nu știu cum îmi vin în minte
Căci nu-i meșteșug de rime, nici nu-s jocuri de cuvinte.
E chiar plânsul fetei mici ce-n etern se cufunda,

E suspinul de iertare pentru tot ce mă durea.

Nu mai port zălog de ură, nu mai cer tribut la soartă,
Căci un dor curat de ceruri astăzi sufletul îmi poartă.
S-au topit și frica nopții, și dureri și vechi tristeți

M-am trezit în mângâierea unei alte dimineți.

Dar bunicul, năzdrăvanul, stând în slăvile cerești,
Mi-a trimis un Făt-Frumos ce sta-n tolba cu povești,
Nu-i haiduc, nici voievod, este rupt din vechiu-mi vis

Iar bunicul râde-n barba, căci știa ce mi-a fost scris.

                                                       ✍️  Eliana Popa

Ieri EP
ELIANA POPA
Ultimele postari ale lui ELIANA POPA (vezi toate)
Facebook-f

Ultimele postări