CLAUDIA MARCU – Sectoarele economice cad ca popicele

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Sectoarele economice cad ca popicele

     Preocupat, probabil, de scandalul merdenelelor și de plata vizitei oficiale a concubinei lui Nicușor Dan la Kiev, Guvernul nu mai are timp să vadă cum sectoarele economice cad ca popicele. După prăbușirea dramatică a consumului, INS anunță prăbușiri în aproape toate sectoarele economice. La serviciile prestate populației, reducerea volumului cifrei de afaceri a depășit 10%, iar comerțul cu autovehicule şi motociclete a scăzut și el, pentru prima oară, cu peste 5%. Comenzile noi în industria prelucrătoare au stagnat în iunie, dar au scăzut pe primele șase luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

     Inflația ridicată coroborată cu scăderea continuă a puterii de cumpărare au început să afecteze grav economia. Primul și cel mai afectat sector este cel al serviciilor prestate populației, tăiate de la cheltuieli de către tot mai mulți români.

     Potrivit INS, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, în luna iunie 2026 faţă de luna iunie 2025, a scăzut atât ca serie brută cu 9,3%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 10,5%. Totodată, în perioada 1.I-30.VI.2026, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut faţă de perioada 1.I-30.VI.2025, atât ca serie brută cu 9,1%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,4%.

Cade HoReCa

     Cele mai afectate domenii au fost activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative, care au înregistrat o scădere de 17,0%, urmate de activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-11,9%) și de serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-8,9%). Creșteri au înregistrat: activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+8,9%) și activităţile agenţiilor turistice și tur-operatorilor (+6,0%). În perioada 1.I-30.VI.2026 comparativ cu 1.I-30.VI.2025 activitățile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative s-au redus cu 16,0%, serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-13,9%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-12,0%) și activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-1,2%). Activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor au crescut cu 17,4%. Semnalul de creștere a sectorului agențiilor de turism arată o emigrare masivă a românilor către destinații turistice mai ieftine din afara țării.

Cutremur pe piața auto

     Pentru prima oară, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule şi motociclete a scăzut, în luna iunie 2026 față de iunie 2025, atât ca serie brută cu 5,3%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,2%. În perioada 1.I-30.VI.2026, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule şi motociclete a scăzut, faţă de perioada 1.I-30.VI.2025, ca serie brută cu 0,4%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 0,4%. Cele mai mari scăderi au fost raportate la întreţinerea şi repararea motocicletelor (-17,5%), activitățile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-7,8%), comerţul cu autovehicule (-6,6%) și la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-0,6%).

Industria prelucrătoare o ia la vale

     În luna iunie 2026, comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut, în termeni nominali, față de luna mai 2026 cu 5,0%, iar față de luna iunie 2025 au rămas la același nivel. Însă, în perioada 1.I-30.VI.2026 comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2025, comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut, în termeni nominali, cu 3,0%, ca urmare a reducerilor înregistrate în industria bunurilor de uz curent (-9,5%), industria bunurilor de capital (-3,1%) și industria bunurilor intermediare (-1,9%).

 

Autor: Claudia Marcu – jurnalistă profesionistă la ziarul Național

Citește și: CLAUDIA MARCU – Ce facem când se termină vara?

Ultimele postări