GENIU ȘI OPINCA

​Vă lustruiți orgolii cu legi care omoară
Privind de sus spre gloata ce tremură de ger,
Voi, „erudiți” de vază, o spiță ordinară
Ce-l vreți pe Eminescu un simplu prizonier.

​Îl vreți închis în rafturi, în a uitării noapte
Să nu-l atingă „pleava” cu mâini de muncă grele,
Vă temeți că din slovă o flacără mai arde
Minciuna voastră goală și legile mișele.

​Când noi ne cerem drepturi și-o sfântă libertate,
Ne hăituiți cuvântul și legea fluturați.
Suntem cobaii voștri, ce crudă realitate!
Un biet popor vasal… și robi îngenuncheați.

​Vă doare că OPINCA își caută dreptatea
Că dacul din poveste mai strigă din pământ ?
Dar vom opri odată, tăcerea, lașitatea
Și legile le-om scrie pe osul din mormânt.

Eminul nu-i al vostru, căci spița vi-i străină,
Ne prigoniți poeții încătușați în legi!
Eminul e în stradă, în frig și în lumină,
Scuipând pe punga voastră de leneși și de regi.

​Priviți-vă-n oglindă, căci n-aveți ce ne spune,
Voi, ce-ați uitat că geniul din foame s-a hrănit,
Poetul e-n acela ce strigă și se-opune
Nu-n logica de lux a celui ce-a mințit!

Zadarnic puneți lacăt pe vis și pe cuvânt,
Căci duhul nu se-nchide în legi și în sertare;
Eminu-i marea vie, e cer, și e pământ,
E litera ce arde și lege și uitare!

                                          Eliana Popa