Sclipește ziua-n citadelă

Bate un clopot a liturghie,

Pe-un gard pierdută-i o umbrelă,

Iar un afiș n-are hârtie;

E rupt în colțuri, parcă-l doare,

Ar anunța ceva de soi,

Silabisesc o întrebare:

-Aveți timp liber într-o joi?

Vreți a veni să vedeți musca

Ori masca, ori vreo musaca?

Nu pot deduce, poate Tosca?,

Hârtia pare a întreba.

Cuvintele sunt estompate,

Poate de ploi, ori vânt, ori timp;

Îmi fuge mintea-n altă parte:

Oare și noi umbre devenim?

Necăutați în vremuri ample,

Când parcă lumea ne-a uitat,

Rămânem fără de hârtie,

Afiș uzat, nedescifrat.

Ni se suspendă la bucată

Emoții ce n-aveau egal,

Ne va citi doar cel ce poartă

Dicționarul personal

Purtat ascuns într-un ventricul

Dintr-o iubire de demult,

Va pune pe afiș un titlu:

-Ce nu vedeți, e doar un scut!

E tot acolo, toata ființa,

Spectacolul cere chiar bis,

Pe afișul inimii-i dorința

De a fi văzut, dar când exiști!

                                         Adriana Tîrnoveanu