ADINA ALBERTS – Aer condiționat

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Aer condiționat

Ce facem dacă nu avem aer condiționat?

     Dacă mergi din când în când și te uzi din cap până în picioare, pui apă în cap, se udă părul, faci un duș, rămâi cu apa pe tine, pui eventual chiar un tricou ud pe tine, lucrurile se îmbunătățesc substanțial și poți să faci față cu succes temperaturilor ridicate.

     Când ieșiți pe stradă, aveți drumuri de făcut în căldură, luaţi-vă un spreiuţ cu apă şi din când în când să vă umeziți tegumentele. Braţe, picioare, faţă, gât, părul. Părul trebuie să fie ud. Dacă veţi ieşi pe stradă cu părul ud, veţi vedea că veţi face faţă cu mult mai mult succes temperaturilor crescute.

     Nu beţi apă plată, trebuie să beţi apă minerală. Sau dacă nu aveţi apă minerală, la îndemână, luaţi un pic de sare. Pentru că prin transpiraţie, nu eliminați numai apa din organism, eliminați și sărurile, și eliminați sodiu și trebuie să îl readuceți în organism într-o formă sau alta.

     La ce altfel de tertipuri mai trebuie să apelăm?

     Fructe, fructe zemoase, dar atenție! Nu pepene. Încercați cu zarzăre, încercați cu citrice, adică mâncați fructul în totalitate, da? Nu numai sucul. Fructul zemos cu conținut scăzut de zaharuri.

     O băutură extraordinar de bună pentru acest timp călduros este borșul. Încercați! Borșul este o băutură care vă potolește cu adevărat setea.

     Luați un cearșaf umed și puneți-l pe post de perdea, sau pur și simplu umeziți perdeaua, astfel încât prin evaporarea apei din perdea, temperatura din cameră scade binișor.

     Ventilator. Un ventilator. Lăsați geamurile deschise, ușile deschise, stați în curent.

    Sunt câteva tertipuri pe care le puteți practica astfel încât să treceți mai ușor peste perioada caniculară.

     Sănătatea ta, prioritatea mea!

     Numai bine!

 

Autor: Dr. Adina Alberts

Citește și: ADINA ALBERTS – Plaja

Ultimele postări