Premise ale procesului electoral prezidențial

     Sunt câteva premise mai degrabă absurde, din perspectiva discursului propagandistic, pe care se bazează campaniile electorale ale tuturor candidaților la Președintele României.

    1. Avem premisa că actualul proces electoral prezidențial ar fi despre confruntarea dintre est și vest, dintre Eurasia și Euroatlantic.

     De aici rezultă catalogarea unora dintre candidați ca „pro-vestici” iar a celorlalți ca „pro-estici”, exclusiv pe baza tipului de electorat vizat de campaniile electorale respective. Adică, se pornește de la ideea că electoratul românesc ar fi segmentat în calupuri cu preferințe fie spre Occident, fie spre spațiul ex-sovietic, euro-asiatic, în esență.

     Ceea ce e o idee absurdă, din cel puțin două puncte de vedere.

     Unul ar fi că electoratul românesc nu are preferințe stabile, consolidate pe bază de seturi de valori, de cântărire a avantajelor și dezavantajelor, oportunităților și riscurilor însușirii vreunei preferințe din aceasta, fie pentru Vest, fie pentru Est.

     Preferințele electoratului românesc sunt fluctuante și se bazează pe chef, pe umori și pe alte senzații, care nu sunt niciodată filtrate rațional și nici nu sunt raportate la vreo consecință anticipată, nici pentru grupul respectiv, nici pentru indivizi.

    Celălalt punct de vedere ar fi că electoratul românesc nu conștientizează nici măcar în interiorul grupurilor de influență că preferințele sale de vot, rezultate din rezolvarea contradicției est-vest, ar avea vreo relevanță în rezultatul alegerilor.

     Cu alte cuvinte, fiecare dintre cei care merg la vot o fac fie pentru a fi în rând cu lumea, pentru a vota câștigătorul cu cele mai mari șanse (ca la pariurile sportive), fie pentru „a-și face datoria de cetățean”, cu convingerea că de fapt votul lui nu contează, dar nu vrea să rămână acasă, în ziua votului. Nimeni nu merge la vot pentru a-și exprima vreo convingere de apartenență fie la valorile occidentale, fie la cele pravoslavnice.

     2. Avem și premisa că alegerile prezidențiale din mai ar fi „libere, periodice și corecte”, așa cum cere expres Constituția pentru alegerea Președintelui României, ca organ reprezentativ, prin care poporul român își exercită suveranitatea.

     Ceea ce este evident o premisă absurdă, în condițiile în care alegerile din mai nu au cum să fie libere, atâta vreme cât nimeni nu vrea să discute situația creată în 6 decembrie, anul trecut, când Curtea Constituțională a României a emis Hotărârea 32, prin care anula întregul proces electoral prezidențial, pe motivul nesusținut nici în fapt și nici în drept că poporul român nu ar fi putut să își exprime liber preferințele de vot, în turul doi.

     Altfel spus, sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca, în mai, CCR să hotărască același lucru, că alegerile nu sunt libere și să anuleze din nou întregul proces electoral, dacă pentru turul doi nu se califică doi candiați preferați de organizatori.

     Pretenția că alegerile ar fi periodice se infirmă singură, deoarece periodicitatea stabilită de Constituție (cinci ani) nu mai este posibilă, noi aflându-ne în anul 6 de la alegerile prezidențiale precedente.

     La fel, alegerile din mai nu au cum să fie corecte, deoarece din nou s-a apelat la liste cu semnături de susținere prefabricate sau fabricate în laboratoarele de stat sau particulare și nu pe seama voinței reale a electoratului, din nou candidații beneficiază de sponsorizări, donații și alte forme de finanțare a campaniei lor netrasparente sau chiar falsificate, dar și deoarece președintele interimar afirmă public că există doar speranța ca organizatorii alegerilor din mai (care sunt tot ăia care au organizat și alegerile precedente, cele anulate în întregul proces electoral de CCR) să fi „învățat lecția” și să „facă ce trebuie” pentru ca viitoarele alegeri să nu mai fie ca celelalte. Fără niciun fel de veghe sau de control, din partea domniei sale.

   3. Mai avem premisa că, în democrația românească, argumentul binelui general surclasează argumentul domniei legii.

    Este adevărat că atât oficialitățile românești cât și publicul național trăiesc cu convingerea asta absurdă, cum că, dacă binele general o cere, atunci încălcarea, nesocotirea sau ieșirea din litera și din spiritul Constituției și al legii ar fi acceptabile. Dar asta nu face mai puțin absurdă pretenția că așa ar fi bine, scuzabil sau măcar explicabil, atât pentru noi, cât și pentru aliații noștri.

     4. Nu în ultimul rând, avem premisa absurdă că alegerile prezidențiale din mai ar fi despre viitorul României.

     Adică, cine va fi alesul ar putea determina cursul istoriei pentru națiunea română. Ceea ce este absurd de-a dreptul, în condițiile în care Președintele României nu este ales nici măcar în persoana cuiva care să știe, să poată și să vrea să își îndeplinească la nivelul de exigență minimă rolurile și atribuțiile constituționale, d-apoi să fie ales pentru a imprima vreun curs istoric României.

     Ca să nu mai vorbim despre faptul că Constituția prevede mecanisme prin care națiunea română să îl poată îndepărta pe orice ales în funcția de Președinte al României, dacă acesta încalcă Constituția sau săvârșește acte de înaltă trădare. Înainte să apuce să imprime un curs al istoriei defavorabil României.

______________________________

     Dar asta cu premisele absurde nu ar fi nimic grav, în condițiile în care unele dintre ele au fost prezente în toate alegerile prezidențiale precedente.

     Ce este grav ar fi absența din atenția electoratului și din discursul public a altor premise, obligatoriu a fi prezente, în orice democrație:

     1. Premisa că, în persoana Președintelui României, poporul român își alege organul reprezentativ prin care acest popor să își exercite suveranitatea națională, care îi aparține în exclusivitate.

     2. Premisa că Președintele României este singura autoritate publică îndreptățită de Constituție cu rolul de a veghea la respectarea ei de către toate celelalte autorități publice (Parlamentul, Guvernul, Autoritatea judecătorească, Administrația publică), dar și cu rolul de a veghea la buna funcționare a acestor autorități publice.

     3. Premisa că Președintele României este comandantul forțelor armate, care poate trimite România la război, poate declara mobilizarea, poate institui starea de asediu și așa mai departe.

     4. Premisa că Președintele României are atribuții consitiuționale în domeniul politicii externe.

     Astea toate, doar așa, ca să le consemnez și aici.

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – Campania electorală prezidențială…