Nu putem vorbi de-adevăratelea despre nicio națiune română, dacă poporul român, suveranul în stat nu își însușește o viziune strategică (adică una care să plaseze România în timpul istoric de o generație, de acum înainte și să propună un loc pe care România să îl ocupe între națiunile Europei și ale Lumii).

   La această viziune, cele două organe reprezentative, alese liber, periodic și corect, prin care poporul român își exercită suveranitatea (Parlamentul și Președintele României) ar trebui să convină o politică de stat, despre care sunt obiectivele, mijloacele, resursele, etapele de materializare a viziunii strategice, însușită de poporul român suveran.

   Forma cea mai coerentă de formulare a unei asemenea politici de stat este consacrata în materie așa-zisa marea strategie (Grand Strategy, în engleză, care este expresia politicii de stat despre mijloacele militare și non-militare, pe care statul de angajează în atingerea obiectivelor stategice, adică pe termen mai lung de 10 ani).

   Această mare strategie ar trebui adoptată tot de poporul român suveran, în alegerile generale, parlamentare și prezidențiale deopotrivă, în condițiile în care candidații se referă explicit, în programele lor electorale, la intenții, opțiuni, preferințe de mijloace prin care să se ajungă la satisfacerea intereselor naționale deja formulate și acceptate, și desigur la atingerea obiectivelor propuse.

   După alegerile soluționate și pe baza preferințelor electoratului pentru o propunere de program sau alta, cei ajunși în funcții au responsabilitatea de a pune în practică promisiunile electorale, în materia viitorului strategic al României, prin mecanismele constituționale (programe de guvernare, strategii de apărare și securitate, legislație de susținere și promovare a propunerilor, alocarea de resurse prin bugetul de stat etc.), la dispoziția Parlamentului, Președintelui și Guvernului României.

   Și de-abia de acolo mai departe începe munca grea la stat.

   Pentru că demnitarii din cele mai înalte funcții la stat trebuie să se plaseze în serviciul poporului suveran, căruia să îi satisfacă opțiunile privind materializarea viziunii sale despre ce loc să ocupe România între națiunile Europei și ale Lumii, cum să arăte România ajunsă în acel loc, precum și ce drum are de parcurs, pe etape, până acolo.

   La rândul său, suveranul colectiv va trebui să își activeze întregul instrumentar de control și supraveghere democratice a autorităților statului, astfel încât activitatea guvernamentală, parlamentară și prezidențială pentru materializarea viziunii de țară să nu rămână doar o colecție de vorbe deșarte.

   Desigur, asta nu e totul.

   Aceiași aleși ai poporului suveran ar trebui să vegheze la apărarea patriei de orice inamic, neprieten sau adversar, pe oricare dintre subiectele de nivel național.

   Tot ei ar trebui să rezolve toate problemele statului România, deja identificate, în producerea fiecăruia dintre bunurile publice consacrate (administrația publică, educația națională, sănătatea publică, mediul curat, cultura, ordinea publică și așa mai departe).

   Cam la asta ar trebui să se aștepte orice cetățean responsabil, educat, inteligent și iubitor de neam, dacă vrea să asigure pentru sine, pentru copii și nepoții săi o patrie română liberă și prosperă, într-o Lume în continuă competiție și schimbare.

♦ ♦ ♦

Teza cu agresiunea rusească

  Pe de o parte, promovarea acestei teze s-a făcut ca o justificare pentru măsurile în afara Constituției și a legilor, luate de o non-autoritate publică (Curtea Constituțională), de două autorități publice (Președintele și Guvernul României), precum și de două agenții de stat (Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central), pentru oprirea cursului alegerilor prezidențiale din noiembrie și decembrie, anul trecut, prin anularea întregului proces electoral, fără procedură și fără vreun termen de reluare a lui.

   Pe de cealaltă parte, promovarea tezei agresiunii rusești a fost făcută de autoritățile și entitățile de stat, precum și de mijloacele de comunicare în masă obediente, de propagandiști și de idioții utili lor ca măsură de descurajare a criticilor la măsura în afara Constituției și a legilor, de anulare a întregului proces electoral prezidențial.

   În sensul că oricine ar fi cârtit sau ar fi criticat această măsură care nu se regăsește nici ca atribut ori competență, dar nici ca procedură (cine poate sesiza și pe cine, prin ce format, cu ce probe însoțitoare, în ce termene etc.) nici în Constituție și nici în vreo lege ar fi putut fi indexat ca pro-Kremlin. Dacă nu chiar ca vândut de-a dreptul Moscovei lui Putin.

   Și vorbim aici nu numai despre unii ca mine, care am riscat conștient să fiu indexat ca putinist și filorus, doar ca să rămână consemnat măcar aici (…), că opinia mea avizată, educată și onestă este că am fost puși în fața unei anulări de fapt a democrației reprezentative, în condițiile în care unul dintre cele două organe reprezentative ale poporului român, prin care acesta ar fi trebuit să își exercite suveranitatea (Articolul 2 din Constituție) nu numai că nu a fost ales liber, la timp (periodic) și corect, dar nu a mai fost ales de fel, așa cum nu este ales nici astăzi, la un sfert de an de la eveniment.

   Tot cu eticheta de vândut rușilor pusă de românii vigilenți s-a trezit și vice-președintele Statelor Unite ale Americii, care a îndrăznit să ofenseze Europa, afirmând public despre ea că a tolerat și a încurajat chiar anularea democrației reprezentative în România, care democrație românească oricum era șubredă, dacă a putut fi anulată ca urmare a unei amenințări difuze, dar reale (fără vreun indiciu de amploare care să justifice anularea alegerilor), pe TikTok.

   Și ca să fie lucrurile și mai clare, oricine se pronunță critic la adresa acestei abominații de anulare a întregului proces electoral, pe motive de agresiune rusească pe TikTok sau prin preoții de țară ortodocși a devenit în opinia exigentă, publică, românească un susținător al lui Georgescu Călin, precum și al urmașilor acestuia, în vecii vecilor.

   Iar cine e cu rușii și cu Georgescu este desigur împotriva Ucrainei, nu-i așa?

   De altfel, în spațiul public, doar cei din partidele așa-zis suveraniste (…) mai critică în momentul de față situația creată prin anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

   Ceea ce îi ajută pe artizanii tezei cu agresiunea rusească asupra alegerilor prezidențiale să își promoveze în continuare agenda de bulversare și a alegerilor viitoare, din mai sau din ce lună sau an se vor ține ele, până la urmă.