Negocieri…

Prima întrebare pe care a primit-o primul ministru al Marii Britanii, Sir Keir Starmer, după ce a anunțat rezultatele summit-ului Europa – Ucraina, de la Londra, de duminică, a fost din partea editorului politic de la Sky News:

“Văzându-l pe președintele Trump luându-se de (berate) un președinte de război și apărător al libertății Europei, în Biroul Oval, mulți oameni au spus ceea ce și dumneavoastră ați spus într-un fel că totul s-a schimbat. Având în vedere că Statele Unite au devenit un aliat pe care nu te mai poți baza (unreliable ally) ați discutat ca leaderii europeni perspectiva ca de fapt o să vă descurcați mai departe singuri (doing it alone) și că realitatea este că Statele Unite se retrag (pulling out) din ce înseamnă toate astea, mai credeți că chiar mai aveți nevoie de Statele Unite, iar dacă credeți că da, atunci credeți că o coaliție de voință este suficientă pentru a-l aduce pe președintele Trump înapoi?“

Răspunsul premierului britanic a fost că nici vorbă ca Statele Unite să devină un aliat pe care să nu te mai poți baza, că cel puțin în ceea ce privește Marea Britanie, apărarea și securitatea ei este complet interconectată cu Statele Unite, cum nu mai este nicio altă alianță. Și că inițiativele viitoare, inclusiv coaliția de voință, au la bază premisa că ele se constituie într-un plan la care leaderii europeni lucrază împreună cu Statele Unite și că acel plan va fi susținut de Statele Unite. De aceea a și vorbit britanicul din nou cu președintele Trump, la începutul lucrărilor summit-ului.

Am redactat întrebarea în detaliu, deși a fost formulată cum vedeți destul de întortochiat, ca o ilustrare a modului în care mediile internaționale de comunicare în masă văd în orice fapt semne că America lui Trump ar fi devenit de fapt inamicul Europei.

Asta, precum și întreținerea confuziei despre soluționarea războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei.

Confuzie în sensul că experimentații ziariști occidentali refuză să înțeleagă că leaderii occidentali s-au întâlnit la Londra fără participarea americană nu ca să se organizeze împotriva Americii lui Trump, nici măcar ca să vadă cum vor asigura ei securitatea Europei fără America lui Trump, ci ca să sprijine eforturile lui Trump de aducere la masa de negocieri pentru oprirea războiului de data asta a Ucrainei.

Ucraina care refuză să facă vreun pas în direcția convorbirilor de oprirea a războiului cu Rusia, până când nu va avea “garanții de securitate“. În condițiile în care, prin “garanții de securitate“ președintele ucrainean Zelenskii înțelege doar alierea în NATO sau, dacă asta nu este posibilă, măcar să vină în Ucraina un fel de NATO minus SUA.

Așa că leaderii europeni + Canada care s-au adunat la nivel înalt la Londra au convenit să înceapă lucrul la un plan de constituire a unei coaliții de voință (adică în care să participe cine vrea dintre membrii NATO), ce va avea o prezență militară în Ucraina, dar doar cu minsiunea de a garanta pacea, în sensul că ar preveni prin simpla prezentă o altă agresiune rusească.

Urmând ca pacea durabilă să fie negociată după oprirea războiului, care oprire a războiului doar agresorul rus o poate face.

Ucraina prezentă și ea la summit-ul de la Londra prin președintele Zelenskii va trebui până la urmă să fie de acord că va primi garanții de securitate occidentale, fără prezența pe teren a Statelor Unite, dar doar după ce războiul este oprit și beligeranții nu mai sunt în contact.

Așa cum va trebui să accepte că doar președintele american Donald Trump este capabil să îl aducă pe Putin la masa de negocieri pentru oprirea războiului. Și asta fără nicio certitudine că va avea succes.

În schimb, dacă Trump cedează presiunilor extraordinare, venite nu numai din partea lui Zelenskii, dar și din partea acestei mase mari de mijloace de presă internațională și americană, ca să îl condamne moral pe Putin pentru crimele de război și crimele împotriva umanității de care se face evident vinovat, atunci cu certitudine că la masa de negocieri pentru oprirea războiului se va afla Trump singur, fără ca Putin să se mai deranjeze până acolo. Pentru că de ce ar mai face-o?

Iar răspunsul la întrebarea oare va scăpa Putin nepedepsit va putea fi dat abia după ce războiul se oprește pe mâna americanilor, garanțiile de securitate dorite de Ucraina se materializează pe mâna europenilor, iar premisele pentru o pace durabilă sunt acceptate de toate părțile implicate în procesul de pace.

Cel mai important lucru de înțeles aici este că nimeni nu știe în momentul de față care este poziția Rusiei.

Nimeni nu știe dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul, sau se arată dispusă la convorbiri pe tema asta doar așa, ca să nu zică că nu o face. Nimeni nu știe dacă Rusia va fi de acord cu o prezentă militară europeană în Ucraina, între forțele beligerante retrase pe aliniamente secundare. Nimeni nu știe dacă Rusia se va retrage de bună voie din teritoriile ocupate prin război, ori din toate teritoriile pe care le-a luat de la Ucraina, în ultimii 11 ani. Nimeni nu știe dacă Rusia va fi de acord să suporte despăgubiri de război, pe seama fondurilor rusești, blocate în bănci occidentale și prin alte fonduri.

Și nici nu va afla nimeni nimic din toate astea de mai sus, decât în procesul de negocieri pentru oprirea războiului, urmate de negocieri de pace durabilă.

Îl întreba Zelenskii în Biroul Oval pe vicepreședintele american Vance despre ce fel de diplomație vorbește, pe când el, Zelenskii știe de la prima mână că cu Putin nu se poate conveni nimic, deoarece încalcă tot ce a convenit anterior.

Nu a avut răbdare să afle răspunsul atunci, pe loc, iar discuția a degenerat imediat după aceea, pe mâna ucraineanului, care s-a apucat să îi spună celui mai puternic om al Plantei Pământ că o să pățească și America ce a pățit Ucraina, din partea Rusiei.

Dar răspunsul la întrebarea ucraieanului este unul evident: până când nu se epuizează toate demersurile diplomatice de rezolvare a unui conflict, mediatorul nu poate nici condamna moral și nici amenința în vreun fel niciuna dintre părți.

Abia atunci când este evident că diplomația și-a epuizat resursele de negociere se poate trece și la condamnări, și la amenințări, ba chiar și la represalii, așa cum își dorește încă de pe acum Zelenskii.