CLAUDIA MARCU – Prof. dr. Mircea Coșea: Suntem în faliment. FMI va dicta disponibilizări masive

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Prof. dr. Mircea Coșea: Suntem în faliment. FMI va dicta disponibilizări masive

Prof. dr. Mircea Coșea șterge pe jos cu actuala coaliție de la Guvern

Deficitul bugetar a explodat, ajungând la 8,65%, incapacitatea de acoperire a cheltuielilor crescând de la 90 miliarde de lei în 2023, la 153 miliarde de lei în 2024. Prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat, ne spune că România se află deja în faliment și că un acord cu FMI este inevitabil. Acordul va însemna o austeritate cruntă, care va duce la disponibilizări masive din sectorul bugetar. Culmea este că mediul privat este și el în declin, astfel că șomerii produși pe bandă rulantă nu vor avea unde să se ducă.

Suntem în faliment, ăsta e un lucru clar și se poate vedea dintr-un raport simplu dintre creșterea economică și deficit, ne spune analistul economic prof. dr. Mircea Coșea. Acesta arată că, la o creștere economică de 2,5%, cât este prognozată, și un deficit de 8,65%, România se va baza în exclusivitate pe împrumuturi. În acest moment, însă, împrumuturile au o bază de plecare extrem de periculoasă, pentru că plecăm de la un rating prost, ce s-ar putea deprecia și mai mult în următoarele săptămâni, rating care mărește prețul împrumutului.

”Deci ne vom împrumuta din ce în ce mai mult pe perioade scurte, iar rostogolirea datoriei devine din ce în ce mai apăsătoare pentru economie. Actuala coaliție, vinovată de această situație, cu o destrăbălare în cheltuielile publice, care a propagat minciuna, timp de un an, în legătură cu succesul economiei românești și cu rezolvarea problemei pensionarilor, nu va avea încotro și va trebui să discute cu FMI un posibil acord. S-ar putea ca acordul să înceapă chiar din acest an, probabil după alegeri se va avansa în direcția asta. FMI dă niște credite mai ieftine, dar, pentru că acolo sunt contabili, vor compara cifra veniturilor cu cifra cheltuielilor și vor recomanda o reajustare ca să crească veniturile și să scadă deficitul. Iar asta înseamnă austeritate adevărată, nu ce a anunțat Guvernul până acum”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Coșea.

Marea restructurare

Analistul economic susține că marea restructurare nici pe departe nu a început. Și asta pentru că marea restructurare înseamnă reforme administrativ-teritoriale, pentru că acolo se pierd enorm de mulți bani, înseamnă reducerea numărului de parlamentari, reducerea numărului de secretari de stat, comasarea și desființarea unor rețele create în jurul Guvernului de tot felul de agenții, comitete, fel de fel de activități la care nu se știe exact scopul, dar unde sunt lefuri mari, facilități, șoferi, mașini, consumabile.

”Trebuie făcută restructurarea industrială, pentru că industria României pierde, fiindcă a fost prea mult dependentă de cea din Occident, și va pierde și mai mult ca urmare a sancțiunilor lui Trump. Deci trebuie să ne orientăm spre alte domenii, spre industria de prelucrare a materiilor prime agricole, că nu se face nimic aici. FMI poate să vină cu niște măsuri foarte drastice de disponibilizări, într-un context în care deja avem o sporire a vitezei de creștere a numărului de șomeri. Se închid unități productive ale capitalului străin, iar dacă mai dai afară și de pe la oficiile Guvernului faci o piață de șomaj greu de gestionat. În al doilea rând, nu poți să faci o excludere din piața muncii a unui număr așa de mare de bugetari dacă nu îi recalifici. Unii zic, ca să se afle în treabă, să plece în privat, că e nevoie de oameni. Dar nu este adevărat, pentru că privații au și ei mari probleme și, chiar dacă ar cere oameni, ar cere calificați. Cum să-i califici pe bugetari, de la învârtirea unor hârtii poți să-i faci ingineri IT sau chiar zugravi și tâmplari? Nu. Trebuie să ai o rețea de calificare, iar în România nu există așa ceva”, ne-a precizat prof. dr. Mircea Coșea.

Nu am avut investiții, ci doar studii de fezabilitate

Potrivit analistului economic, Guvernul intră total nepregătit într-o situație extrem de gravă cu această aroganță de a prezenta lucrurile într-o manieră stupefiantă. ”Au spus că deficitul se bazează pe investiții, dar este o minciună. Deficitul a fost provocat de creșterea salariilor în mediul bugetar, de creșterea numărului de salariați din acest sector și de studii de fezabilitate. Se face prin niște domenii câte ceva, în autostrăzi, dar astea sunt din alți bani. În rest, în ce am investit? Nu am văzut o singură unitate de producție din fonduri guvernamentale. PNRR nu a mers și acolo, ca și la legea pensiilor, este un eșec foarte mare. Există o așa mare coaliție din punctul de vedere al intereselor, încât să mențină oameni care dovedesc că nu au nimic de-a face cu funcția pe care o ocupă? Avem oameni care chiar se pricep. Situația este atât de îngrijorătoare și de schimbătoare încât nu știm ce ne așteaptă, nici măcar teritorial. Am acest sentiment că trăim o perioadă extrem de periculoasă și că nu avem capete ca să ne poată duce la liman și nici măcar voință nu avem”, a mai adăugat prof. dr. Mircea Coșea.

Citește și: MIRCEA COȘEA – România, la un pas de o criză supremă?

Autor: Claudia Marcu – jurnalistă profesionistă la ziarul Național

Sursa imagine titlu: national.ro