Problema cu satul acela era că lunca din dreapta Siretului era inundabilă. Așa că, din momentul în care se umflau apele, la cel mai mic dezgheț, sau după o ploaie mai serioasă, gospodăriile sătenilor erau invariabil cuprinse de ape.

Lucru pe care prințul Cuza, care guverna peste Principatele Unite, din 24 ianuarie 1859, a putut să îl vadă cu ochii săi, pe când făcea o vizită prietenului Alecsandri, la moșia sa sireteană. Venind de la Iași, mergând spre vest, călătorul spre Mircești trecea prin dreptul acelui sat, dacă nu cumva voia să facă un ocol de vreo oră și să trecă prin Kogălniceni, sat aflat ceva mai la nord.

Și a întrebat prințul, din mersul caleștii, de ce stau sătenii aceia să fie luați de ape de fiecare dată când se umfla Siretul, pe când exact peste râu, după malul stâng al acestuia, se ridica un podiș la câteva zeci de metri înălțime, adică complet ferit de apele învolburate? După o vreme a primit și răspunsul: pământurile acelea nu erau de vânzare și chiar dacă ar fi fost, țăranii din luncă nu aveau bani să le cumpere și să își facă acolo un sat nou, uscat și curat.

Așa că prințul Alexandru Ioan Cuza, care oricum conducea Principatele Unite mai mult prin decrete, a mai dat încă un decret, prin care a naționalizat pământul de pe malul stâng al Siretului și l-a atribuit sătenilor din lunca de peste râu, urmând ca aceștia să compenseze cu ce terenuri aveau ei pe malul drept și cu un împrumut pe care îl acorda statul, plătibil în 30 de ani.

Nu e de mirare că satului i s-a zis Alexandru Ioan Cuza.

Și ar mai fi un motiv pentru acel nume dat satului de pe malul Siretului. Unul și mai onorabil.

Alexandru Ioan Cuza a fost primul bărbat de stat român, în adevăratul și completul sens al cuvântului, din întreaga istorie modernă a României.

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – 23 august 1944