Degeaba căutăm vinovați pentru criza asta, în condițiile în care aflarea lor nu va duce la rezolvarea crizei.

Degeaba căutăm explicații despre cum a fost posibil să se declanșeze criza asta, dacă explicarea mecanismelor și condițiilor de producere a crizei nu va duce la rezolvarea ei.

Degeaba căutăm un ins providențial, mesianic, care să ne scoată din criză, atâta vreme cât nu suntem pregătiți să îi încredințăm soarta noastră comună, pentru a fi scoși din criză.

Astea toate vor să spună că, de fapt, noi înșine, ca națiune europeană, cu numele de România, suntem sursa crizei, sub toate aspectele ei, de naturi diferite (identitate, democrație, moralitate, emoții colective).

Deci, atâta vreme cât ăștia suntem și așa vrem să rămânem, vom fi în mod automat și victimele crizei ce provine tot de la noi.

Suntem ca acei spectatori la un meci de fotbal, care tropăim, ne înjurăm unii pe alții, aruncăm unii în alții cu obiecte mai moi sau mai contondente, până când se dărâmă tribuna de sub noi, moment în care începem să ne călcăm unul pe altul în picioare, doar-doar vom scăpa noi cu viață, pe seama vieții celorlalți dintre noi, încecând să ieșim de sub dărâmături.

De fapt, suntem acum în momentul în care doar tropăim, ne înjurăm și ne porcăim unii cu ceilalți. Iar criza prin care trecem este doar momentul în care tribuna pe care ne aflăm cu toții scârțâie din toate încheieturile, se clatină și dă semne că mult timp nu va mai sta în picioare. Sau sub picioarele noastre.

Este momentul în care ar trebui să ne întrebăm ce facem?

Se salvează fiecare cum poate, sau ne salvăm cu toții împreună?

Ori pur și simplu lăsăm să se dărâme întregul edificiu statal, cu noi în el, și mai vedem noi după aia ce și cum?

Nu aș vrea să închei observațiile ăstea cu semnul întrebării, ci cu cel al mirării.

Cu semnul îndemnului:

Haideți să ne hotărâm o dată pentru totdeauna dacă vrem să fim o națiune sau mai multe!

Haideți să ne hotărâm o dată pentru totdeauna dacă vrem să ne fie bine unora pe seama celorlați dintre noi, ori să ne fie bine tuturor, împreună!

Haideți să ne hotărâm o dată pentru totdeauna dacă vrem să fim europeni sau euroasiatici!

Haideți să ne hotărâm o dată pentru todeauna dacă vrem să fim o națiune democratică, în care poporul să fie singurul suveran și în care să domnească legea, ori vrem să fim supușii unei noi dictaturi, cum am avut deja, în secolul trecut, vreme de două generații!

Haideți să ne hotărâm o dată pentru totdeauna dacă vrem să ne construim un viitor împreună, ori dacă vrem să ne întoarcem tot împreună în trecut!

Abia după ce ne ne vom hotărî într-un fel sau în celălalt, putem vorbi depre ce facem cu criza de identitate națională, suprapusă peste criza de democrație constituțională reprezentativă, suprapusă și ea peste criza de moralitate colectivă, suprapusă peste criza de emoții confuze și antagoniste.

______________________________________

Și ca să nu fie doar vorbe ce am spus eu mai sus:

Concret, propun ca acest mesaj al meu, chiar și fără indicarea sursei sale, să fie viralizat prin toate mediile posibile. Să ajungă la cele 18 milioane de români înscriși pe listele electorale.