HARI BUCUR-MARCU – Pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale

   Degeaba tot spun eu că pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale, ci pensii de serviciu, de asigurări sociale (venit acordat pentru supraviețuire) plătite direct de la bugetul de stat, pentru militarii care au servit activ în forțele armate, un număr suficient de mare de ani.

   Senatul condus de un fost șef al Statului Major al Apărării (care este și președintele partidului ce a promovat inițiativa legislativă) a votat un proiect de lege despre „pensiile militare de stat”, în care acestea devin pensii speciale, acordate nu numai militarilor de carieră îndelungată, ci și „polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare”.

   Pensii care nu se calculează în procente doar din soldele militarilor, ci și din salariile nonmilitarilor care devin pensionari de pensii militare de stat, la „încetarea raporturilor de serviciu”.

   Desigur, această situație nu e inedită. Legea în funcțiune conține aceleași prevederi. Ce este inedit în noua lege e faptul că, deși li s-a spus legiuitorilor că ar trebui să disocieze pensiile speciale de pensiile militare de stat, aceștia nu au făcut-o.

   Ba, mai rău, proiectul de lege trecut deja prin Parlament intenționează o „rezolvare” a cuantumului pensiilor nonmilitarilor prin recalculare. Doar ca să mulțumească în plină campanie electorală acel segment de public național care asta vrea: ca cei cu pensii speciale să nu mai aibă venituri de la stat, pentru tot restul vieții lor, în sume imense față de cele primite de un recipient de pensie contributivă, de asigurări sociale.

   Desigur, deținătorii nonmilitari de pensii din astea, așa-zise „militare de stat”, au suficientă influență și chiar control asupra autorităților publice centrale, așa că tentativa liberală de lovire în pensiile speciale (cu sacrificarea voluntară și benevolă a militarilor militari) a fost atacată la Curtea Constituțională a României de Avocatul Poporului.

   Vorbim despre două instituții din afara puterilor statului (executivă, legislativă și judecătorească) dar aflate sub controlul infailibil al beneficiarilor de pensii speciale, care nu sunt militari de carieră îndelungată.

   Cam aici stăm. Și aici vom rămâne. Situație din care militarii-militari vor ieși în orice variantă șifonați.

   Și cu pensii de serviciu militar activ mult mai mici decât cele pe care le primesc militarii care ies la pensie anul ăsta, în aceleași condiții de vechime în funcții și grade.

   Și cu prestigiul de apărători cu arma în mână ai poporului suveran transformat în oprobriu popular că militarii ar fi doar niște profitori de pe urma statului, care beneficiază nejustificat de „pensii speciale”.

   Și cu imense confuzii conceptuale, din care rezultă asociații ale militarilor, polițiștilor și altor categorii beneficiare de pensii militare de stat.

   Cum ar veni, în materia pensiilor militare de stat, militarii propriu-ziși nu sunt nimic altceva decât carne de tun.

   Și asta în mod voluntar și benevol, cum spuneam.

Autor: Hari Bucur-Marcu  –  expert internațional în politici de apărare națională

Citește și: HARI BUCUR-MARCU – Decizia electorală

Ultimele postări