ADRIANA TÎRNOVEANU – Ce nu-mi place să rescriu!

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Ce nu-mi place să rescriu!

În grădina luminoasă-n care cântă armonia fără muze de la gâze, de cu seară ori apus, unde se ascund, în straturi, lighioane fără număr, furnicuțe fără greier, frunze fără de urcuș, stau și lenevesc aiurea ca un ghem fără andrele, fără mâțe jucăușe, aparent chiar fără țel și privesc cum cerul cade printre ape de cuvinte-n cascade ca un abur, parcă rostuind mister.

***

Nu chem anotimp poetic ca un petic de mătase fără angoase pus anume peste inspirații seci, nu chem zânele s-adune ce le-aș spune, din visarea mea comună să mai fac niște povești.

Nu mă-ncurc cu vreo potaie care taie emblematic frunza frunzelor, acum, și mă mir câtă noblețe stă să-nvețe inima ce-și mișcă trupu-năuntru, doar așa privind în jur.

Nu știu dacă vremuri lasă, pe acasă, tihna unor zile reci; eu, vă spun, n-am stat cu ochii să deochi nicio făptură cum am stat în septembrii calde fără fapte să pun timpului poteci.

Să mă uit la nuci și vrăbii ori corăbii aruncate de prin norii aurii, din adâncul meu de suflet fără umblet să deschid, fără de teamă, vechi și roase colivii

Unde încă dorm ne’ntoarse niște farse care au pus lumea-n frici, cât să uit de drob de sare fără care încă pot trăi aici.

Nu-i așa că viața cade ca o carte de pe raftul mult prea plin? Stau de veghe pe-ndelete să dau foaia, s-alung ploaia, ce nu-mi place să rescriu.

                                                                                                                                            Adriana

De pe terasa casei vă salut a rază de soare! O vânez!