Marea migraţiune hiperboreană. Semnificaţii ezoterice (I)
Hiperboreea, Atlantida, Imperiul Pelasg
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale manifestării ciclice este marea migraţiune hiperboreană. În plan ezoteric, aceasta corespunde unei coborâri din indistincţia polară pentru a se manifesta în multiplele etape secundare ale ciclului.
Toate tradiţiile antice sunt unanim de acord că Hiperboreea era localizată în Dacia străveche, centrul celui mai vast imperiu din istorie, Imperiul Pelasg asimilabil Atlantidei platoniciene, condusă de Poseidon. Ori, atât miturile cu referire la Hiperboreea cât şi cele referitoare la Atlantida, sunt unanim de acord că acestea erau centre ale tradiţiei primordiale. Prin urmare la acestea se raportează, în plan istoric, simbolismul Centrului.
Voi cita câteva mărturii ale antichităţii pentru o edificare completă. Pindar, cel mai erudit poet al Greciei antice, ne spune în opera sa intitulată Olimpicele că după ce a construit zidurile Troiei ajutat de Poseidon/Neptun şi eroul Eac, Apollo s-a întors în patria sa de pe Istru (Dunărea), la hiperboreeni. Clement Alexandrinul este şi mai concludent numindu-l pe Zamolxe/Apollo Hiperboreanul în a sa opera intitulată Stromata. Mai mult, Strabon afirmă categoric că „primii care au descris diferitele părţi ale lumii spun că hiperboreenii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagră) şi a Istrului (Dunărea).
Din Dialogurile lui Platon (Kritias mai ales) aflăm că Atlantida era situată dincolo de Strâmtoarea Gaditană şi avea ca rege pe Poseidon, un alt atribut al lui Zamolxe şi nume al unuia dintre preoţii regi ai pelasgilor. Poseidon, după cum afirmă tradiţiile greceşti, domnise peste regiunile din preajma Muntelui Atlas, situat în ţara hiperboreilor sau în nordul Istrului de Jos. Această situare, după cum se poate observa concordă întru totul cu localizarea pe care o dădeau anticii Hiperboreei. De la numele muntelui Atlas vine numele Atlantidei şi nu de la altceva. Din punct de vedere geografic această Atlantida cuprindea regiunea sudică a Carpaţilor şi în particular Oltenia.
Am vorbit despre hiperboreeni şi despre atlanţi, care par a fi de fapt unul şi acelaşi popor în etape diferite ale evoluţiei sale în plan mitic. În plan material însă, acest popor cu caracterele sale primordiale poartă un alt nume şi anume acela de pelasgi. Despre aceşti pelasgi Densuşianu ne spune, după ce a studiat întreaga literatură antică cu referire la ei, că „au fost primii care au adunat în societate familiile şi triburile răspândite prin caverne, prin munţi şi păduri, au întemeiat sate şi oraşe, au format cele dintâi state, au dat supuşilor or legi şi au introdus modul lor de viaţă mai blând.” Pentru poporul grec, Pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe pământ. Rasa lor li se părea atât de arhaică, atât de superioară în concepţiuni, puternică în voinţă şi în fapte, atât de nobilă în moravuri, încât tradiţiile şi poemele greceşti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de -dioi – divini, ce ei întru adevăr l-au meritat pentru darurile lor fizice şi morale. Din cele afirmate de N. Densuşianu se poate observa caracterul de popor primordial şi civilizator al pelasgilor. Mai departe acelaşi autor ne lămureşte unde îşi aveau sălaşele aceşti pelasgi: „În tipurile preistorice gintea pelasgă avusese o extensiune vastă geografică. Ea formase totodată şi o mare unitate politică, un imperiu enorm. Reşedinţa principală a cestor regi (pelasgi-n.n) se afla în Nordul Dunării de jos, pe pământul Daciei vechi.” Aceasta o confirmă tradiţiunile geografice, ce le aflăm la Homer şi Hesiod, şi aceasta rezultă din istoria cea sacră a egiptenilor, fenicienilor, asirienilor şi perşilor.
Identificarea dintre hiperborei şi pelasgi este făcută şi de Apollonius din Rhodos care ne spune textual: „hiperboreenii sunt Pelasgi locuind în nordul Thraciei”. Pe lângă această afirmaţie fără echivoc mai amintim faptul că, la Dodona, sanctuarul lui Zeus, întemeiat de hiperboreeni în Epir, divinitatea supremă era adorată sub numele de Zeus Pelasgikos. Tot astfel este invocat marele zeu al lumii preelenice de către Ahile în Iliada iar Scoliastul lui Pindar, în genealogia zeilor pe care o propune, spune că Hiperboreus este fiul lui Pelasgos. Deci, pentru a arăta existenţa rasei primordiale în ciclul nostru de existenţă numele de pelasg este mai nimerit încă ca şi acela de hiperboreu.
În plan mistic, simbolic, poetul antic Asius ne spune că Pelasgos este fiul Geei, adică „născut din pământul negru” termen care face referire la indistincţia primordială. Prin urmare, termenul Pelasgos este desemnarea Omului primordial sau Universal, acel Adam Qadmon al tradiţiei ebraice şi islamice. Transpunerea acestor adevăruri ezoterice în plan material ne dă următoarea afirmaţie: pelasgii, autohtonii de la Dunărea de jos, adică „născuţi din pământul negru” , au pus bazele unui imens imperiu lumesc a cărui apogeu a fost atins în vremea lui Saturn/Zamolxe, care în tradiţiile româneşti este numit Omul Mare, ce şi-a extins dominaţia asupra întregii lumi cunoscute.
– Va urma –
Bibliografie:
- Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, Muntele Sacru al dacilor, Ed Ştefan, buc.,2008
- Vasile Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed Rosmarin, Buc., 1996
- Alexandru Doboş, Dacia contra Antichrist, Ed Obiectiv, Craiova, 2007
- N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed Arhetip, buc.,2002
- Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Ed Hmanitas,1997
Autor: zamolxe
Citește și: Legendele „descălecatelor”. Sacralitatea instituţiei voievodale româneşti (V)
- Uriaşii (I) - 7 martie 2025
- NICULINA MERCEANU – La noi, la români – Cultura tradițională, factor al identității naționale - 5 martie 2025
- Sfântul Graal (III) - 4 martie 2025
