Legendele „descălecatelor”. Sacralitatea instituţiei voievodale româneşti (III)
Întemeierea Moldovei
Fondatorul Moldovei a fost legendarul voievod Dragoş are a descins în viitoarea Moldovă din Maramureş. A se observa că şi acesta, asemenea lui Negru Vodă, „descalecă” în Moldova prin cheile munţilor, anume prin Cheia/ Pasul Prislop. Drumul îi este arătat de către un sihastru pe nume Ioan. În drumul său, pe malul unui râu a întâlnit un bour. Dragoş a pornit să-l vâneze împreună cu căţeaua sa Molda. După câteva zile de urmărire bourul a intrat în râu cu căţeaua Molda urmărindu-l, amândoi murind în unda râului. În amintirea căţelei se spune că Dragoş a numit Moldova atât apa cât şi principatul căruia îi va pune bazele. Pe locul unde s-au petrecut lucrurile, spune legenda; Dragoş a ridicat cetatea Baia, ce se va constitui în prima capitală a Moldovei. Amintirea bourului a cărui vânătoare a dus la fundarea statului moldovean a rămas drept stema Moldovei.
Deşi Ioan Sihastrul este un personaj cheie al legendei în ceea ce urmează mă voi ocupa în mod special de Dragoş. Mitul prin toate elementele sale nu este decât o proiecţie exterioară a mitului zamolxian. Dragoş este iniţiatul zamolxian delegat de păstrătorii tradiţiei hiperboreene cu centrul în Kogaion pentru a întemeia statul Moldovei în Ordine şi Legitimitate cu legea strămoşească. Argumentul forte stă chiar în numele voievodului: Dragoş= Drago(n)= Draco (stindardul de luptă al dacilor simbolizându-l pe Zamolxe). Uimitor este însă faptul că dragonul sau Şarpele Zburător, închipuindu-l pe Zamolxe, apare într-un loc neaşteptat exact cu aceleaşi caracteristici de zeu civilizator şi simbol al Înţelepciunii Creatoare. Este vorba de America Latină şi de Şarpele cu Pene (Quetzalcoatl), divinitate venerată de vechii mayaşi. El este zeul creator şi civilizator prin excelenţă, aceeaşi caracteristică imprimată lui Dragoş, întemeietorul Ţării Moldovei. Apoi trebuie să atragem atenţia supra unei alte similitudini. Mithra vânează şi el taurul răpunându-l. Ciudat, nu? Mai ales că Mithra este identică cu Tiara, Coroana Sacerdotală, iar descompunerea acestui cuvânt rezervă surprize de proporţii. Tia/Tea/De(e)a/ Zea (zeiţa) +Ra(m) Zeul Soare, cele două polarităţi ale Dublului Zamolxe în manifestare şi care reunite nu sunt altceva, simbolic vorbind, decât Caduceul lui Hermes, cu cei doi şerpi încolăciţi care urmează a se contopi în vârful său dând Aurul alchimiştilor sau Piatra Filozofală!
Prin urmare vânătoarea bourului cu ajutorul căţelei de către Dragoş nu este altceva decât evoluţia contrariilor care tind a se reuni şi chiar se reunesc în vârful caduceului hermetic dând naştere noului stat Moldova. Iată Ordinea şi Legitimitatea zamolxiană instituită de iniţiatul Dragoş în noul principat de la răsărit de Carpaţi.
Bourul sau Taurul primordial este simbolul lui Saturn/Zamolxe, cel ce a rămas pană în secolul al XIX-lea emblema Moldovei. El este acel Bour Sur din colindele româneşti, epitetul Sur fiind termenul predilect pentru a arăta măreţia şi strălucirea în aceste creaţii păstrate în memoria colectivă a poporului. Si tot el este Taurul/ Zeus venit s-o răpească pe Europa din mitul preelen! Mai mult, în Moldova există credinţa că Bourul alb este strămoşul sau tatăl moldovenilor! În credinţele folclorice moldoveneşti se crede că acest Bour Alb trăieşte în Ceahlău şi se arată doar celor Aleşi! Trebuie să specificăm că înlocuirea epitetului Sur cu cel de alb ca atribut al Zeului este imperios necesară în cadrul manifestării. La început zeul desemnat prin epitetul sur este indefinit şi transcendent, apoi se descompune în cele două principii ce subzistă în el în stare latentă iar încoronarea manifestării este reunirea celor două principii în Aurul, Lumina Albă din vârful Caduceului Hermetic, manifestarea deplină a principiului reunit şi strălucitor. Aceasta este întregul simbolism ce se degajă din legenda „descălecatului” Moldovei. Şi cel mai important.
– Va urma –
Bibliografie:
- V. Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed Rosmarin, Buc, 1996
- R. Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, ed Humanitas,1997
- N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed Arhetip, 2002
- Ghe I Brătianu, Tradiţia despre întemeierea statelor medievale româneşti, ed. Eminescu, 1980
- Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului,Muntele sacru al dacilor, ed, Ştefan, 2008
Autor: zamolxe
Citește și: Legendele „descălecatelor”. Sacralitatea instituţiei voievodale româneşti (II)
- Uriaşii (I) - 7 martie 2025
- NICULINA MERCEANU – La noi, la români – Cultura tradițională, factor al identității naționale - 5 martie 2025
- Sfântul Graal (III) - 4 martie 2025
