CLAUDIA MARCU – Producătorii au răbufnit. Hipermarketurile pun adaosuri uriașe

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Producătorii au răbufnit. Hipermarketurile pun adaosuri uriașe

Multinaționalele, în goană după profit

Românii nu au acces la produsele de calitate autohtone din cauza adaosurilor uriașe puse de marii retaileri. Producătorii mici și mijlocii din țara noastră s-au plâns la audierile de la Senat, unde au fost prezenți și reprezentanții supermarketurilor, că sunt supuși unor abuzuri grave, prin adaosuri care împiedică vânzarea produselor, dar și prin delistări de la raft, fără explicații. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus că lucrează la un act normativ prin care să reducă adaosul pentru produsele românești la 20%.

Adaosurile de 90% și chiar mai mari practicate de hipermarketuri fac, practic, imposibilă vânzarea produselor românești de calitate. În cazul celor 13 produse protejate în UE din țara noastră, pe care marii retaileri nu au voie să le delisteze, adaosurile practicate de marii comercianți le fac inaccesibile pentru cumpărărotrii din țara noastră.

De exemplu, Telemeaua de Ibănești are un adaos de 90%, iar Magiunul de Topoloveni pleacă de pe poarta fabricii cu un preț de 9 lei și ajunge pe rafturile hipermarketurilor și cu 37 de lei. Dezbaterea organizată la Senat, cu producătorii locali și marii retaileri, la care a participat ministrul Agriculturii Florin Barbu și a absentat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a fost un joc de glezne, spun producătorii. ”Ministerul Agriculturii spune că pregătește o ordonanță care să prevadă că, la produsele românești, să existe un adaos comercial de maximum 20%, dar mai durează până se va concretiza așa ceva, dacă se va concretiza”, ne-a declarat Cornel Panait, directorul Avicola Poiana.

Strategii pentru alții

Strategia Farm to Fork a UE, care înseamnă aprovizionarea marilor magazine de la cei mai apropiați producători locali, nu se aplică în România. Dimpotrivă, producătorilor locali și regionali li se spune că nu pot ajunge pe raft pentru că nu produc pentru acoperire națională.

”Noi, cei de la Avicola Poiana, suntem un producător destul de mic și nu putem asigura o distribuție națională, dar putem asigura o distribuție regională, pentru că suntem poziționați la 5 km de Metro și Carrefour Constanța și la 6 km de Auchan. Nimeni nu poate aduce carne de curcan mai proaspătă decât noi. Problema pe care o avem este că nouă ni se impută faptul că nu avem capacitate să fim distribuitori naționali, dar că produc carmangerie în mod tradițional, fără aditivi alimentari, asta nu ne-o poate lua nimeni. În momentul în care te duci într-un hipermarket, acesta își pune adaos de 45%. Cum să se vândă un produs cu acest adaos? Iar când noi am scăzut adaosul nostru comercial la 2-3%, hipermarketul a mai crescut adaosul lui comercial cu încă 8% peste 45% și prețul produsului la raft a crescut. Este o dovadă foarte clară că ei își bat joc de noi și preferă să aducă din import”, ne-a precizat Cornel Panait, directorul Avicola Poiana.

Acesta arată că, în momentul în care un produs românesc, făcut și în apropierea hipermarketurilor, este delistat din motive care nu sunt comunicate, un producător poate intra în faliment. Și asta pentru că se încheie un contract, în baza căruia producătorul român își asigură materia primă, forța de muncă etc și, după două luni, se trezește că este delistat.

Nu au loc nici la export

Dacă încearcă să exporte, producătorii români se lovesc de politica de sprijinire a fermierilor locali din statele UE, care spun că produsele lor au prioritate zero. ”Fără sprijin legislativ nu se va rezolva nimic. Marii retaileri au între 85% și 90% din piață. Reprezentanții acestora ne trimit în instanță, unde nu avem nicio șansă, pentru că toate contractele sunt concepute de retaileri în avantajul lor total. Dacă voiau să vândă produsele românești, aplicau un adaos de 20%, nu de 45%, ca să facă prețul prohibitiv. Când te delistează, după două-trei luni sau după un an, doi, invocă motivul că nu ai acoperire națională, deși știau de la început acest lucru. Mai nou, metoda perversă pe care o aplică în cazul producătorilor români este să nu dea comenzi. Păi dacă eu m-am dimensionat, de exemplu, să vând o tonă și tu nu îmi dai nicio comandă, este clar că ies pe pierdere”, ne-a mai spus directorul Avicola Poiana, Cornel Panait.

Citește și: CLAUDIA MARCU – Au apărut adevăratele revendicări ale fermierilor. Politica Guvernului i-a adus în faliment

Autor: Claudia Marcu – jurnalistă profesionistă la ziarul Național

Sursa imagine titlu: editiadedimineata.ro