(Discurs rostit cu prilejul Zilei Revistei „Curtea de la Argeş”, organizată în memoria lui Nicolae Dabija)

Onorată asistenţă,

Dragi prieteni,

Vreau să vă mărturisesc că vin la Curtea de Argeş pentru prima dată, dar cunosc multe despre acest oraş din povestirile tatălui meu, care mi-a spus că oamenii de aici simt cel mai mult durerea Basarabiei, cea care continuă să aibă inima rănită şi astăzi.

Mai ales acum, când ţara a rămas aproape fără apărători, fără Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi şi mulţi alţi poeţi care au fost întotdeauna sus pe baricade şi au încercat să lumineze conştiinţa românilor basarabeni, tocmai ca aceştia să înţeleagă că limba şi istoria noastră nu sunt de vânzare.

Tatăl meu a scris mii de articole despre identitatea noastră naţională. Înainte de a pleca în cerul lui Eminescu, i s-au editat 27 de volume de publicistică, toate editorialele lui pe care le-a scris în perioada 1998-2020. Însă dacă ar fi să le adunăm şi pe acelea pe care le-a aşternut pe hârtie încă din 1986, atunci când a devenit redactor-şef al revistei „Literatura şi arta” până în 1998, inclusiv anul 2020, ne-am bucura de alte 14 cărţi.

Dar tot ce a scris Nicolae Dabija a fost din durere, fiindcă a suferit dintotdeauna pentru nedreptatea pe care o trăieşte poporul nostru, spunându-mi că: „Atâta timp cât avem cu Ţara o limbă şi o istorie comună, nu se poate să nu avem şi un viitor comun”. Iar când îl durea tot mai mult plânsul neamului şi lacrima ţării, îl auzeam cum îngână:

          ,,…Ţara mea de oameni trişti,

          Mult mă mir că mai exişti,

          Ciopârţită în bucăţi

          Că te mai găsesc pe hărţi.

          Tot mai tristă te apuc

          De când corbii te conduc

          Şi te duc – şontâc! – de zor

          Spre Măreţul viitor.

          Săracă ţară bogată,

          Vine vântul să te bată,

          Vine cerul să te ningă

          Şi toţi morţii să te plângă…”

Această poezie e despre noi, despre Basarabia de ieri, dar şi cea de astăzi. Însă sunt convinsă că, de acolo din lumea îngerilor, poeţii noştri continuă să se roage pentru neamul nostru românesc şi pentru reunire.

Ei n-au murit.

Ei sunt şi vor fi în veac.

                                                                                   Doina DABIJA

                                                                                   13 aprilie 2024

Autor: Doina DABIJA, poet, jurnalist, redactor-șef Revista,,Literatura și Arta”

Citește și: DOINA DABIJA – Un oraş siberian