GHEORGHE VOINEA – 27 Decembrie (Undrea): Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

27 Decembrie (Undrea): Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan

Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creștine, este prăznuit de către Biserica Ortodoxă in fiecare an pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun.

Numele Sfântului Ștefan înseamnă ”cununa lui Dumnezeu”, și, conform legendei acesta era tânăr, frumos, bun orator și psiholog, cu o personalitate puternică. A predicat învățăturile lui Iisus și a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin.

Conform tradiției, acesta îi ajută pe bolnavi și pe cei care se judecă de multă vreme, fiind bine ca în această zi aceștia să aducă în casa lor o icoană sfințită cu Sfântul Ștefan.

În ziua de 27 decembrie, fiind o zi de sărbătoare, nu se face curățenie în casă și nu se spală haine, iar conform datinilor, pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca în această zi să se dăruiască o icoană a Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă.

Totodată, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu mâncare celor care poartă numele Sfântului Ștefan. De asemenea, de Sfântul Ștefan, se prepară și se împart mucenici cu miere şi nucă.

În Muntenia, de Sfântul Ștefan se prepară ”Pâinicile lui Ștefan”, în forme rotunde, dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere. Acestea amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan, se sfințesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan.

LA MULȚI ANI, cu multă sănătate și bucurie, atât sărbătoriților cât și tuturor Românilor ! 🇷🇴

Gheorghe Voinea, analist,  jurnalist U.Z.P.R.

Citește și: GHEORGHE VOINEA – 24 Decembrie (Undrea): Ajunul Crăciunului