Constantin Brâncuși nu a fost doar unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, ci și un mare gânditor. El a fost cel care a introdus filosofia în sculptură, susținând că „sculptorul este un gânditor, iar nu un fotograf al unor aparențe derizorii, multiforme și contradictorii”.

Unii îl numesc „Titanul”, alții „părintele sculpturii moderne”. Oricum ar fi numit, creatorul genial, recunoscut de întreaga planetă, s-a născut, a crescut și a plecat din Gorj, din satul Hobița, la doar 25 de kilometri distanță de Târgu Jiu. Astăzi, operele lui se vând cu zeci de milioane de euro.

Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876 la Hobița. Tatăl său a fost Nicolae Radu Brâncuși, cioplitor în lemn, iar mama, Maria, casnică. Geo Bogza spunea că „Brâncuși s-a născut la Hobița și va muri niciodată”.

Acasă la Brâncuși, Doina Pană, ghidul din Hobița, povestește istoria fascinantă a titanului din primii ani de viață și până la trecerea lui în neființă, în anul 1957.

Primele două clase ale școlii primare le face la Peștișani. În clasa a treia își crestează pe banca de lemn a școlii numele cu un briceag. Este pedepsit de învățător, închis într-un coteț unde era făcut arestul, se supară și nu mai vrea să meargă la acea școală. Mama lui a trebuit să-l mute într-un alt sat, Brădiceni, și acolo a terminat clasa a treia și a patra.

La vârsta de nouă ani a rămas orfan de tată și la unsprezece ani a fugit pentru prima dată de acasă. S-a dus la Târgu Jiu unde s-a angajat vopsitor de lână într-o boiangerie.

Contractul de angajare pe care îl încheiase cu patronul spunea că „este primit pe trai, laolaltă cu toți ucenicii, pe două rânduri de țoale, de Paște și de Crăciun, și ce-om mai vedea”.

Nu rămâne mult timp acolo pentru că este găsit de mamă, readus la Hobița și rămâne aici până în luna noiembrie, când fuge a doua oară de acasă, de data aceasta, mai departe, la Slatina, pentru a nu putea fi găsit. A rămas acolo perioada de iarnă și a lucrat ca servitor într-un han.

După șase luni, a plecat la Craiova și s-a angajat pentru început spălător de vase în prima bodegă care i-a ieșit în cale, bodega fraților Spirtaru din spatele gării. După doi ani de zile, n-a mai suportat programul și a găsit un restaurant mai mare, aproape de centrul Craiovei, la cârciuma lui Ioan Zamfirescu.

Într-una din seri, pe la vârsta de 17 ani, Brâncuși a făcut un pariu cu patronul și cu clienții că el poate să sculpteze o vioară în două săptămâni. A luat o lădiță în care era marmeladă, a fiert lemnul, a sculptat vioara, i-a pus gâtul din inimă de lemn de păr, strunele, și a și cântat la ea.

Patronul și-a dat seama că este un băiat talentat și pentru că avea doar patru clase primare, i-a plătit profesori particulari și și-a dat examenele în particular pentru echivalarea a încă trei clase.

La 18 ani, l-a înscris la Școala de Arte și Meserii din oraș, clasa de sculptură. A absolvit școala în patru ani în loc de cinci, cu bustul Vitellius, executat din ghips, lucrarea este expusă la Muzeul de Artă din Craiova.

După aceea, a urmat Școala de Arte Frumoase din București și a avut prima comandă a unui monument public, bustul generalului doctor Carol Davila, care este în curtea Spitalului Militar Central din București.

În aceeași perioadă, a realizat „Ecorșeul” sau „ Jupuitul”, în cinci exemplare, pentru facultățile de medicină din țară.

După ce a terminat Școala de Arte Frumoase din București, a primit post de profesor de caligrafie și desen, în orașul Mizil, județul Prahova. A refuzat postul, a revenit la Hobița și la vârsta de 27 de ani a plecat pe jos la Paris.

Traseul a fost: Hobița, Tismana, Vodița, Bahna, Vârciorova, a trecut granița Imperiului Austro-Ungar, s-a oprit la Budapesta, Viena și München. În Elveția, la Basel, nu a mai avut bani și a trebuit să-și vândă rândul de haine pe care l-a avut în rucsac și ceasul de la mână.

A ajuns după un an de zile, pe 16 iulie 1904 la Paris. S-a înscris la Școala de Arte Frumoase unde a învățat doar doi ani pentru că la 30 de ani era limita de vârstă și a fost exmatriculat. Mai târziu, le spunea prietenilor ca i-au făcut un bine pentru că oricum nu mai avea ce să învețe la acea școală.

Totodată, s-a angajat și ca spălător de vase într-un restaurant. În 1907, Brâncuși a lucrat câteva luni în atelierul lui Auguste Rodin. Acesta i-a observat talentul și i-a propus lui Brâncuși să rămână și să lucreze alături de el, plătit. Brâncuși i-a refuzat propunerea, spunându-i: „Maestre, la umbra copacilor falnici nu crește nimic.” La rândul lui, Rodin i-a răspuns: „Brâncuși, ai dreptate. Ești la fel de încăpățânat ca și mine.”

Urmează perioada de afirmare, 1907 – 1910, când a realizat trei mari opere de tinerețe: în 1907, „Rugăciunea”, comandă pentru cimitirul din Buzău; în 1908, „Sărutul”, prima variantă, ajungând după 30 de ani de căutări să-l stilizeze în Poarta Sărutului de la Târgu Jiu; în 1909 „Cumințenia Pământului”.

În anul 1910 a început seria Domnișoara Pogany. Aceasta a fost una dintre iubitele lui Brâncuși, care a studiat pictura la Paris și s-au cunoscut într-o pensiune unde serveau prânzul.

În anul 1912, a mers în atelierul lui Brâncuși un critic de artă american, a văzut că este ceva nou în sculptură, și în 1913, a fost o mare expoziție internațională la New York și i-a dus și lui Brâncuși cinci sculpturi în ghips.

Au fost bine primite și anul următor, Brâncuși a avut deschisă de acel prieten la New York prima expoziție personală. A început să vândă lucrări pe bani buni pentru că a intrat în lumea colecționarilor de artă americani. Chiar Brâncuși spunea că „din acel moment n-a mai trăit la Paris cu 20 de cenți pe zi, atât cât să nu moară de foame”.

În anul 1920 a realizat prima variantă a Coloanei Infinitului, din lemn de stejar, înaltă de 7 metri și 17 centimetri. A lucrat-o în 3 zile pentru un prieten din Paris. Lucrarea se găsește în Centrul Pompidou.

În 1922 revine la Hobița, însoțit de o frumoasă irlandeză. A îmbrăcat-o într-o cămașă oltenească, cusută cu motive populare și așa a dus-o până la Paris. A organizat pentru ea și un prânz țărănesc, a întins pe pământ pături țesute la război, în străchini de pământ a pus castane fierte și în ulcele de pământ a pus vin.

Atunci când se pune pentru prima dată apa sau vin în ulcele de pământ se aude un sfârâit.

Când irlandeza a întrebat ce se aude, Brâncuși i-a răspuns că este „glasul pământului, glasul iubirii”.

La plecare i-a dăruit o trăistuță plină cu străchini și ulcele și i-a spus: „să mergi în satul ăla al tău mare, care se numește Paris, și spune-le cum trăiesc prietenii mei la Hobița”.

În anul 1927, Brâncuși merge în America și prezintă la galeria Brummer din New York Pasărea Măiastră care are 27 de variante. Vama americană i-a considerat-o piesă industrializabilă și nu operă de artă. A trebuit să plătească 210 dolari taxă vamală. A plătit taxa, dar a dat în judecată Vama Statelor Unite. Procesul a durat trei ani, l-a câștigat, și vama a trebuit să-și modifice toate legile cu privire la intrarea operelor de artă în țară.

Acum patru ani, o Pasăre Măiastră s-a vândut la o casă de licitație din New York cu suma de 27 de milioane de dolari.

În anul 1935, Arethia Tătărescu, președinta Ligii Femeilor Gorjene, îi propune lui Brâncuși să realizeze la Târgu Jiu un monument în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial.

Brâncuși a acceptat propunerea și în 1937 a realizat Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii și în 1938 Coloana Infinitului.

Coloana Infinitului a fost turnată la Uzina de Reparații și Utilaje Miniere din Petroșani. Are înălțimea de 29 metri și 33 de centimetri, greutate 29 de tone. În interior se găsește un ax din oțel de 19 tone. Părțile romboidale sunt din fontă alămită și cântăresc 10 tone.

Constantin Brâncuși a murit la 16 martie 1957. Este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. În 1956, Brâncuși a vrut să doneze statului român 144 de opere, dar a fost refuzat pe motiv că sunt opere fără nici o valoare.