ADRIAN BUCURESCU – Mitologie românească: Duhurile Nopții

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Mitologie românească: Duhurile Nopții

     Printre plantele medicinale dacice figurează și SIKOUPNOUX, cu următoarele variante: SIKOUPNEX, SIKOUPNOEX, SIKUPNOEX, SIKUPNUX. SI KOUP NOUX înseamnă ”În Capul Nopții”; cf. rom. capcoifscufie; latin. nox ”noapte; de noapte”. Pe românește, în cap de noapte sau în capul nopții înseamnă ”după ce s-a întunecat bine”.

     În graiul geto-dacic, NOUKĂS însemna și ”Rău; Primejdie”; cf. rom. necaza necheza; latin. noxa ”păgubire; prejudiciu; daună; boală; delict; vină; greșeală”. Așadar, SI KOUP NOUX se tălmăcește și prin ”Cea Plină (Încărcată) de Răutate (Primejdii)”; cf. rom. secofăcupăghebnecaz; latin. noxa.

mandragora autumnalis mini

     Nu e greu de ghicit că planta respectivă este mătrăguna, căreia i se mai spune și mândra-nopții și de care sunt legate ritualuri cu precădere nocturne.

     SIKOUPNOUX era și denumirea Duhurilor Nopții, de temut și astăzi, darămite în vechime.

     Unii Români încă mai cred că, de când se înserează, încep a apărea duhurile rele. Ele locuiesc într-un codru bătrân, în care n-a călcat picior de om, unde fiecare își are casa lui, unde se ascunde, căci duhurile rele nu suferă lumina Soarelui, care le omoară.

     Cel mai cunoscut duh nocturn este Miază-Noaptea sau Miezul Nopții, care cutreieră drumurile în calea celor întârziați. E urât, negru la față și mare cât un car de fân. Când dă peste vreun întârziat, se preface într-o negreală mătăhăloasă, care-l înghite pe om, de parcă nici n-ar fi fost. Merge necurmat de la Răsărit la Apus, cum curge și noaptea. Pe cât e de mătăhălos Miezul Nopții, pe atât e de prost. Uneori arată ca un moș, alteori ca o babă. Dacă știi cum să-l iei, îl poți păcăli ușor. În unele basme de-ale noastre, voinicii care l-au întâlnit l-au legat de vreun copac, au mers de și-au terminat treburile și, la întoarcere, i-au dat și lui/ei și Nopții, căci doar el/ea poartă Noaptea. Și cât a fost legat(ă), a fost întruna noapte.

fantome%2B2

     Mai bătrân decât Miază-Noapte este un frate de-al lui, Murgilă ori De-cu-Seară. Acesta este foarte bătrân și, cum apune Soarele, se trezește puțin, închide Ziua, apoi se culcă iarăși.

     Mai tânăr este încă un frate de-al lor, Zorilă sau De-către-Ziuă. Menirea lui este să stingă luminile cerului, pe care frate-său mai bătrân, Murgilă, le-a aprins. Apoi deschide ușa Zilei. Vara, Zorilă e foarte grăbit și stinge stelele mai repede. Iarna însă, când e frig, se mai lasă și el pradă somnului și se scoală mai târziu. Și pe aceștia, eroii din basme îi leagă atunci când au nevoie ca noaptea să țină mai mult.

     În obiceiurile românești funerare se pomenesc și Zorile, niște surori care vin și aprind luminile Dimineții. Nu se știe câte sunt. Din bocete, se înțelege că sunt tinere, ca Ziua, care de-abia începe, înflorește:

– Zorilor,
Surorilor,
Unde-ați zăbovit,
De n-ați înflorit
Și azi-dimineață
Ca în alte zile?
– Noi am zăbovit,
La Iele-am privit,
La Iele cu lacrimi,
Că s-a despărțit
Tânăra Ilenuță
De către măicuță,
De către tăicuță,
De către frățiori,
De către surori…

     Alte duhuri care umblă noaptea sunt HaleleHelele sau Altehele, ”slugile dracilor”. Neamul Halelor este foarte numeros, căci și păcatele, necazurile și suferințele oamenilor sunt nenumărate. După răul pe care-l pot face, capătă și numiri diferite.

     Halele ce umblă la Miezul Nopții pe dealuri se numesc Vâlve. Ca să le înduplece să nu mai umble și să-i sperie, copiii aprind seara, când e Lună Nouă, crenguțe uscate de cătină-mică.

fantome%2B3

     Duhurile care umblă noaptea, agățându-se de orice, și îndeosebi ascunzându-se în apa din care se bea sau în care se scaldă copiii mici, se numesc Eresurile. De aceea, e bine să sufli de trei ori în formă de cruce înainte de a bea dintr-o apă neîncepută sau care a stat o noapte afară. Alte Hale se prind de pelincele unui copil mic, uitate afară peste noapte. Și dacă nu se afumă cu secărică, dau pruncilor spasme și ducă-se-pe-pustii.

     Hală este și Lucrul Slab, care se dă tot la copiii mici. Câtă vreme copilul nu este botezat, se aprinde în fiecare seară în casă o zdreanță de lână neagră și atât pruncul cât și mamă-sa se afumă cu ea, ca să nu se apropie Lucrul Slab de ei.

     Halele numite și Blogodate sau Lohoane sunt tot niște duhuri spurcate, care vin după cină și până la cântatul cocoșilor, sub chipul diferitelor animale sau moime, speriind copiii și mamele lăuze și dându-le frasul, adică epilepsia. Împotriva lor doar moașa știe ce să facă pentru a-i opri de la răutățile lor. Aceasta, când aude un zgomot în camera lăuzei, îndată aprinde tămâie, își face cruce și strigă: – Cară-te de aici, Iudo, tu și cu toate duhurile necurate, în lemne și în piatră! Stăpânul acestor duhuri este Iuda, un alt nume pe care poporul îl dă dracului.

fantoma%2B4

     Aceste duhuri necurate stăpânesc pământul doar până la miezul nopții. Găinile le simt când se apropie și fac cru-cru-cru, iar cocoșii bat din aripi și strigă cucurigu. Atunci vin îngerii păzitori ai pământului și mătură toate duhurile necurate. Ca și la strigoi și stafii, sărbătoarea cea mai mare a acestor duhuri este Noaptea Sfântului Andrei, când petrec, urlând și chiuind, că a lor e lumea în acea noapte și nimeni, nici măcar îngerii, nu se pot apropia de ele. Doar cu usturoi se mai pot apăra oamenii, ca să nu vină în casa lor și să-i nenorocească.

Autor: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist

Citește și: ADRIAN BUCURESCU – Mitologie românească: Vânturile și Vântoasele. Sfânta Duminică