Se zice că: „Dacă asculți de Dumnezeu și Dumnezeu ascultă de tine.” Însă, majoritatea oamenilor nu doar că nu ascultă de Cel de Sus, dar nu se ascultă nici unul pe altul.

Iar acest lucru îl putem observa acolo unde discută trei sau patru persoane și în loc să aibă parte de o conversație eficientă, vorbesc toți deodată.

Fiecare dintre ei crezând că tonul ridicat îl face mai auzit ori dacă vorbește continuu își întărește mai bine spusele. Uitând în totalitate vorba bătrânilor de odinioară: „Atunci când cineva îți spune ceva, ascultă-l până la urmă, nu-l întrerupe. Pentru că în caz contrar, nu te vei înțelege niciodată cu nimeni.”

Se vede însă că de aceste sfaturi nu se mai ține cont în ziua de azi, iar omul s-a învățat să audă doar atunci când este lăudat.

Și apoi, ne mai mirăm că în locul unei discuții frumoase aveam parte de neînțelegeri.

Ignorând și faptul că interlocutorul nostru de multe ori vrea să ne transmită o informație importantă, iar noi – din cauza nerăbdării devenim surzi.

Atenția noastră fiind îndreptată doar spre noi înșine, convinși că avem în toate dreptate și doar părerea noastră contează. Dar, ascultându-l pe cel de alături, ne apropiem mai mult de bucuriile și necazurile lui.

Or, reușim să construim relații de prietenie pentru a găsi împreună și soluții în anumite probleme.

Așa că, în loc să aducem mereu contraargumente într-o discuție, n-ar fi rău să ne ascultăm reciproc, luând și exemplul unui înțelept care atunci când a fost întrebat „De ce i s-au dat omului două urechi și numai o gură.” Acesta a zis: „Ca să audă mai mult decât să vorbească.”

Deci, a ști să asculți e o știință. Îi înțelegi pe alții, dar și pe tine. Iar pentru a învăța să ne auzim reciproc, trebuie să începem cu răbdarea. Și-i timpul s-o exersăm.