DOINA DABIJA – Judecata omului

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Judecata omului

Oamenii au judecata lor şi fiecare crede că deţine adevărul. Dar unii au o dreptate oarbă şi mută, fiindcă au impresia că ştiu întotdeauna ce se află în sufletul altuia. Ca şi cum, trăiesc într-o casă cu tine şi cunosc când ţi-e rău ori când ţi-e bine.

Însă cel mai mult te miră când te bârfeşte vreunul care nici măcar nu te-a întâlnit vreodată în viaţa lui. Or, dacă te ştie de undeva, te discută în faţa altora, de parcă ţi-e rudă. Bârfa, bănuiesc, potolindu-i setea pentru nereuşitele proprii.

Dar despre felul acesta în care ştim să-i judecăm pe oameni e şi următoarea întâmplare: Un băiat a avut un accident grav de maşină şi a fost dus urgent în sala de operaţii, unde medicul întârzia să vină.

Când a ajuns şi acesta, tatăl băiatului a început să-l înjure, acuzându-1 de incompetenţă şi nepăsare. Doctorul nu i-a răspuns, dar a intrat pe uşa salonului, unde copilul se zbătea între lumea aceasta şi cealaltă.

După vreo oră, a ieşit din operaţie şi i-a spus omului că fiul lui este salvat. Apoi, a plecat cu aceeaşi grabă cu care a venit. Tatăl, nemulţumit de atitudinea doctorului, s-a apropiat de asistenta acestuia şi a întrebat-o de ce medicul este atât de arogant şi nu i-a spus mai multe despre starea de sănătate a băiatului. La care femeia i-a zis: „Astăzi cel care ţi-a salvat copilul îşi înmormântează propriul fiu. Când l-am anunţat că trebuie să vină la spital, era la slujba de înmormântare care se ţine în biserică. A plecat în grabă ca să nu piardă măcar momentul îngropării.”

Iată cât de uşor este să-l judecăm pe aproapele nostru, fără să cunoaştem nimic din bucuriile şi tristeţile lui, crezându-ne dumnezei în fiecare zi.

Dar, judecându-l pe altul pentru o anumită greşeală, mai devreme ori mai târziu ajungem să săvârşim aceeaşi faptă.

Aşa că, decât să-i privim mereu pe alţii prin microscop, mai bine am şterge praful gros de pe noi şi ne-am uita în calendarul pământesc, fiindcă nu avem atât de mult timp de pierdut în viaţa asta, ca să ne permitem să fim răi.

Citește și: DOINA DABIJA – Ceartă-te în şoaptă

Autor: Doina DABIJA, poet, jurnalist, redactor-șef Revista,,Literatura și Arta”