GHEORGHE VOINEA – 21 Iunie (Cireșar) 2023: Solstițiul de vară (Ziua Soarelui)

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

21 Iunie (Cireșar) 2023: Solstițiul de vară (Ziua Soarelui)

Cunoscut și ca Ziua Soarelui, Solstițiul de vară 2023 are loc pe 21 iunie, ora 14.58 (ora României), aceasta fiind ziua cea mai lungă din an. Este momentul începutului  astronomic al verii, marcată  calendaristic la 1 iunie.

Denumirea de Ziua Soarelui se explică prin faptul că lumina astrului se va afla pe cer pentru o durată de aproximativ 15 ore și 32 de minute, în timp ce noaptea  va avea doar 8 ore și 28 de minute.

Etimologic, termenul de ”solstițiu” (“soarele stă”) provine din cuvântul latin „solstitium”, iar în cazul Solstițiului de vară este o zi marcată de o aliniere perfectă a axei Pământului pe direcţia Soarelui. Este momentul anului când Soarele se află la cea mai mare înălțime față de ecuator.

Pământul execută o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, și o mișcare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri, astfel încât cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, având ca efect inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

După momentul solstițiului de vară, durata zilelor începe să scadă timp de 6 luni, concomitent cu creșterea proporțională a duratei nopților, până la 21 decembrie, momentul Solstițiului de iarnă.

Din cele mai vechi timpuri, solstițiul de vară a constituit la Români un mare prilej de bucurie și sărbătoare, legat de momentul strângerii recoltei, fiind celebrat cu petreceri, picnicuri, dansuri și cântece.

Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, a vitalităţii, a creativităţii şi a belşugului.

Îmbăierea în lacuri sau râuri în noaptea solstiţiului ar avea un efect curativ, de refacere a sănătăţii şi vigorii, fiind şi un ritual de renaştere.

De asemenea, există și un ritual al ”talismanului din aur”: înainte de solstițiu se pune o bijuterie preferată într-un vas rezistent la foc, peste care se pun ierburi aromate uscate (cimbru, rozmarin, salvie, lavandă, mușețel, sunătoare), ce reprezintă elementul pământ; în dimineața zilei de 21 iunie să scoate bijuteria, se pune într-un vas cu apă curată, apoi se trece prin flacăra unei lumânări galbene. Astfel, bijuteria va fi purificată cu elementul focului și va deveni un talisman purtător de noroc.

În tradiții există și un ritual de împlinire a dorințelor: cu ocazia solstițiului de vară, la miezul nopții se face un bileţel pe care să scrie dorinţa, apoi acesta se împătureşte şi se arde în flacăra unei lumânări.

Atotputernicia soarelui de la solstițiu se celebrează, la Români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinși cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină.

La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

Să ne bucurăm și să sărbătorim cu voie bună, conform datinilor și tradițiilor Neamului Românesc, Ziua Soarelui și instalarea deplină a anotimpului îndrăgit de toți, Vara ! 🇷🇴🌞

Sursa imagine: ziare.com