CLAUDIA MARCU – Epilog la greva profesorilor. Pierderi sigure la salarii, câștiguri ipotetice

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Epilog la greva profesorilor. Pierderi sigure la salarii, câștiguri ipotetice

În cele 13 zile lucrătoare în care au fost în grevă, profesorii au pierdut cam două treimi din salariu, ne spun reprezentanții sindicatelor. Sumele promise pentru acest an nu acoperă aceste pierderi, însă bătălia s-a dat pe noua grilă de salarizare. Din păcate, ordonanța care se referă, oricum, doar la salariul profesorului debutant, nu este un act definitiv și irevocabil, dat fiind practica obișnuită a Guvernului de a institui derogări de la aplicarea actelor normative.

Greva dascălilor a însemnat sacrificii mari pentru mulți dintre ei, dat fiind faptul că vor încasa mai puțin cu două treimi din venituri, după 13 zile lucrătoare petrecute în afara școlilor și la proteste. Ce au obținut în schimb? Nimic concret. Niște sume derizorii pentru acest an și promisiuni incluse într-o ordonanță de urgență pentru anul viitor. În fapt, actul normativ nu are nicio valoare, deoarece urmează noua lege a salarizării bugetare, care bate orice ordonanță. Iar în ordonanță se vorbește doar despre salariul profesorului debutant, fără a avea certitudinea că salariile profesorilor cu vechime se vor majora în mod corespunzător.

Practic, elevii au fost afectați de grevă și profesorii și-au sacrificat propriile salarii pentru o promisiune, pentru că ordonanța poate primi oricând o derogare, în virtutea practicilor din ultima vreme ale guvernelor. Singurul avantaj în toată această situația, remarcat și de președintele Federației ”Spiru Haret”, Marius Nistor, este că 2024 este an electoral și politicienii vor face tot posibilul să nu supere pe nimeni foarte tare. Rămâne însă de văzut în ce măsură va funcționa acest avantaj. Sorin Țiplea, președintele Sindicatului Didactica Vaslui, afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, ne spune că, într-un scenariu pesimist, coeficientul de multiplicare pentru noua grilă de salarizare ar fi de 3.000 de lei. ”Asta înseamnă că un profesor debutant va avea, de la 1 ianuarie 2024, un coeficient de 2,76, de la 1,64, și un salariu de bază net de 4.000 de lei, la care se adaugă 500 de lei sporul neuropsihic și indemnizația de hrană. Profesorul debutant pleacă de la 2.900, cu spor și indemnizație, și ajunge la 4.500, deci în 7 luni de zile, ai un câștig, ca debutant, de aproape 1.600 de lei. Iar un profesor cu gradul didactic I are acum maximum 4.026 pe grilă și va ajunge la 6.216 de lei, cu o creștere de aproape 2.200 de lei pe net, la care se adaugă 500 de lei neuropsihicul și indemnizația de hrană. Nu este chiar o sumă nesemnificativă”, ne-a declarat Sorin Țiplea.

Un proiect numit dorință

Calculul pe care l-au făcut sindicaliștii pe noua grilă este o perspectivă dată de proiectul pe care îl vor susține la Ministerul Muncii. Deocamdată, în ordonanță se stabilește doar coeficientul pentru debutant în noua lege, dar nu există încă certitudinea pe ceilalți coeficienți. ”Eu am pus un coeficient maximal, de 4,60, din proiectul care a fost înaintat de Ministerul Educației la Ministerul Muncii, pentru noua lege a salarizării. Dar eu nu am de unde să știu că acest coeficient va rămâne în noua lege. Următoarea bătălie, care se va da la nivelul Ministerului Muncii, este ca acest coeficient maximal să rămână sau poate chiar să-l creștem. Oferta este considerată acceptabilă, dar așteptăm în mod concret construcția noii legi și, dacă vom păcăliți în noua lege, cu siguranță vom recurge din nou la proteste. În 13 zile nelucrate, pierderea din salariu este de două treimi. Eu, personal, am pierdut 3.000 de lei din salariu, dar sunt colegi care au pierdut mai mult. Este important ceea ce am câștigat prin această grevă, dar câștigul major trebuie să fie pe poziționarea din grila de salarizare”, ne-a mai precizat președintele Sindicatului Didactica Vaslui, Sorin Țiplea.

Noua grilă, o necunoscută

Potrivit Ordonanței de Urgență publicată luni, în Monitorul Oficial, grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se va stabili pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari. Totodată, personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat va beneficia, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Autor: Claudia Marcu – jurnalistă profesionistă la ziarul Național

Sursa imagine titlu: parenting20.ro