NICOLAE ROMANESCU, PRIMARUL NEPERECHE
Pe drept cuvânt i se poate adapta și atribui lui Nicolae Romanescu această sintagmă, pentru că unic a fost prin multitudinea și importanța realizărilor sale în devenirea orașului.
Nicolae Romanescu s-a născut și a murit la Craiova: 18 februarie 1854 – 27 august 1931. Clasele primare le-a absolvit aici. A plecat apoi la Paris, la Liceul Napoléon, în 1870 studiind pentru scurt timp retorica la Aix-en-Provence. A revenit apoi la același liceu parizian Napoléon, care de acum își stabilise noua denumire de Liceul Henri IV – școală de mare prestigiu aflată în Cartierul Latin, ce fusese înființată într-o abație din 506, iar din 1796 devenise prima dintre școlile publice ale Franței. Aici s-a distins ca premiant la limbile elină și latină. A urmat apoi studiile universitare de Litere și Drept la Paris, continuându-le ani mai târziu la Liège, unde va studia sociologie și economie politică. Cititor fervent, a dobândit o cultură impresionantă, ce i-a uimit pe contemporanii săi: de la solide cunoștințe de urbanistică, de sociologie și de istorie, până la cunoștințe de filosofie, de istorie a artei, de literatură clasică și modernă, o reală pasiune având pentru limba și literatura latină. S-a întors în țară în 1875.
A intrat apoi în politică, înscriindu-se în partidul liberal și fiind, pentru un timp, proprietarul și directorul publicațiilor ,,Opiniunea” (15 iulie 1887 – 23 iulie 1890) și ,,Acțiunea liberală” (6 iunie 1891 – 9 februarie 1893). Odată devenit om politic – deputat ales în 16 legislaturi, din 1884 până în 1921 -, a reprezentat Doljul aproape neîntrerupt în Parlament, iar din 1922 a devenit senator de drept și vicepreședinte al Senatului (în conformitate cu Constituția din 1866, senatorii de drept nu primeau indemnizații sau donații). Pe lângă activitatea politică, Nicolae Romanescu a fost membru al mai multor societăți din țară și din Paris, precum și membru al Oficiului Internațional pentru Protecția Legală a Muncitorilor (fondat la Basel, în 1901). A publicat numeroase lucrări privind viziunea și inițiativele sale ca om politic, toate studiile și discursurile rostite, ca parlamentar, fiind adunate într-un volum cu titlul „Spre mai bine”.
A fost, de asemenea, un mare filantrop: în 1892, în primariatul lui Ulysse Boldescu, a donat 2 000 de lei pentru amenajarea Gradinii Mântuleasa, contribuind și cu un număr de muncitori, pe care i-a angajat și pe care i-a supravegheat; în 1901 și-a donat diurna pentru a se cumpăra vaccinuri antidifterice; când, în 1904, l-a adus pe inginerul hidrolog W. H. Lindley pentru realizarea alimentării cu apă și a canalizării orașului, i-a asigurat cazarea din banii săi; atunci când Comuna nu avea bani pentru îndeplinirea câte unei acțiuni publice, își dona leafa pe luna respectivă sau vindea din pământul moșiei sale Moțăței; în 1930 a donat Fundației Alexandru și Aristia Aman o mare parte din impresionanta sa, numeric și calitativ, bibliotecă (cărți rare, ca bibliofil ce fusese: cărți de secol XVI-XVIII de la editori de renume, carte românească veche, ediții cu tiraj limitat și de lux), precum și o parte din colecția sa de artă, ce a constat în tablouri (pictură italiană și flamandă de secol XVI-XVII, pictură românească), tapiserii, artă decorativă, porțelanuri, mobilier. Pentru întreaga donație Romanescu, ce fusese catalogată și împachetată sub supravegherea proprietarului, a fost nevoie ca municipalitatea să construiască în curtea Aman o nouă clădire, în care să poată fi adăpostite obiectele donate.
Căsătorit la 21 mai 1894, la București, cu Lucia-Elena Fălcoianu (1868-1947), fiica generalului Ștefan Fălcoianu (șeful Statului Major al Armatei Române de Operații în Războiul de Independență, om politic, academician din 1876), au avut șase copii: cinci fii și o fiică, Maria-Ecaterina, născută la Liège în 1896 și care a murit tânără.
Nicolae Romanescu a fost primar al Craiovei în cinci rânduri:
martie – iunie 1929.
După încheierea războiului, Nicolae Romanescu a continuat să fie parte la cârmuirea orașului, regăsindu-se în administrație în funcții de consilier sau de membru în comisiile interimare.
În ședința din 16 iunie 1930, Comisia interimară a orașului Craiova a hotărât ca Parcul Bibescu să fie redenumit Parcul Nicolae Romanescu.
Peste un an, la 27 august 1931, Nicolae Romanescu a trecut la cele veșnice.
Text: Simona Lazăr (fragment din lucrarea ,,Parcul Nicolae Romanescu”)
Foto: colorizare/restaurare: Mihai Murărețu/DALL-E
- MIHAI MURĂREȚU – JEAN MIHAIL, 150 de ani - 16 noiembrie 2025
- MIHAI MURĂREȚU – VICTOR LAUGIER, INGINERUL CARE A MODELAT PARCUL NICOLAE ROMANESCU - 5 martie 2025
- MIHAI MURĂREȚU – În umbra istoriei: Pe urmele Brâncovenilor la Istanbul - 4 februarie 2025
