Să iubești?
E simplu, dac-ai răbdare,Dacă n-ai sub talpă spini pe-a ta cărare,
Dacă e cu plus, tu cu minus pariChiar de-ți pune luna toată-n buzunar,
Nu o să se mire că atracții-n pieptNu se aglomerează, nici de ești magnet,
Că degeaba vrei să te-mparți-n două,Jumătate veche, jumătate nouă,
Dacă firea ta n-are un firesc,Nu te vei topi într-un ,,te iubesc”!
Nu vei întregi, căci te știi întreagă,Poate însă-ntregul altfel să-ți șadă
Dacă lumea ta se strecoară finÎn a lui, terestră, într-un baldachin
Unde stai cum vrei, visătoare ori asprăȘi legeni, încet, iubiri la fereastră!
Am fost, în ani mulți, o mirare amară,Așteptare seacă, rest de întâmplare,
Am crezut în vorbe, necrezând în om,Mai mereu legată, pentr-un timp, de-un ,,pom”
Care nu rodea, nu făcea nici frunze,Cu mintea departe, găsea numai scuze,
De stăteam așa, sub o umbră, aparte,Ne-nflorită-n vise, iubită jumate,
Cu destinul strâns într-un nenoroc,Ghemuită-n sine, neavând alt loc,
Crezând c-ar fi bine să-mi fie noapte,Să dorm somn adânc, uitând că se poate
Să-ncep o zi, banal, cu a mea fire,Când descoper, brusc, c-am rodit iubire
În tumultul acela fără de nimic,Din hazardul vieții, ca la loz în plic,
Cât să spun, cu zâmbet, ca un om pățit:Să iubești e simplu, dacă ești iubit!
Dacă-ți lași-n soare neîmpliniri uscate,Dacă-n ploaia vieții nu te simți jumate,
Ci o-ntreagă ființă, în orice vârstă-ți vine:Să iubești e simplu, dac-ai pe cine!
Să fiți iubiți, să iubiți azi, mâine, mereu! Să vă iubească viața!
Merităm! Va iubesc, prețuiesc, azi, mâine, mereu!
Autor: Adriana Tîrnoveanu
Ultimele postari ale lui ADRIANA TIRNOVEANU (vezi toate)
- ADRIANA TÎRNOVEANU – DEZLEGARE - 22 aprilie 2026
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Hristos a înviat! - 14 aprilie 2026
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Sălciuța tatei… - 5 aprilie 2026



