Tradiții daco-române: Descântece
Pe lista plantelor medicinale dacice, întocmită de autori antici, se află și COTIATA, cu varianta KOTIATA, de unde româna a moștenit cuțit și a cuțita ”a înțepa cu un cuțit; a înțepa ca un cuțit; a tăia; a înjunghia”, dialectul aromân cățut, coțut ”cuțit”, iar cel meglenoromân cuțot ”cuțit”.
Cuțitul se folosește în foarte multe descântece românești. De obicei, se învârtește în jurul locului unde este boala, se atinge cu el, în cruciș ori se înfige în pâine caldă. Se întrebuințează, în unele zone, și două cuțite încrucișate.
Cuțitele sunt de mai multe feluri: cuțit de găsit, cuțit de furat, cuțit alămit, cuțit spurcat etc. Descântecele le amintesc printre armele cu care se alungă bolile:
Cu șepte linguri le-oi măsura,
Cu cuțitul le-oi tăia,
Cu chiatra le-oi închetri,
Prin chiatra morii le-oi da
Și le-oi mântui (…).
Cu cuțitul voi cuțita,
Cu nouă fuse voi înțepa,
Cu nouă linguri voi lepăda (…)
O importanță deosebită are cuțitul cununat. Se numește ”cununat” cuțitul ce a stat la brâul mirelui ori în sânul miresei, când s-au cununat. Se folosește și cuțit cununat de șapte ori, și cuțit cununat de nouă popi. Iată un descântec de luat (de scos) cuțitul, din Slatina, jud. Olt:
Cu acest cuțit s-au cununat
Cești doi tineri.
Cuțitul lui N. îl luai,
Îl mutai.
De-o fi cuțit de la Dumnezeu,
Dumnezeu să-l ierte,
Cuțitul junghiului să i-l ia!
De-o fi din Sfinte,
Zile greșite,
Să se milostivească,
Să le izbăvească!
De-o fi din cumnată,
Din fină,
Din vecină,
Din ibovnică,
De-o fi pus cu fierul plugului,
Cu ghiare de la cântar,
Cu cuțit ascuțit,
Cu frigare (…);
De-o fi pus în inima carului,
În strașină,
În casă (…);
Ea l-a pus cu unu,
Eu îl iau cu două (…);
Ea l-a pus cu nouă,
Eu îl iau cu zece,
Și din zece
Nu mai trece.
N. să rămâie curat,
Ca argintul strecurat,
Cum Dumnezeu l-a lăsat!
Iată și un descântec de pus cuțitul, din Șuici, jud. Argeș:
Cuțit argintat,
De 99 de țigani lucrat,
De 99 de popi cununat,
De 99 de oameni tăiat,
Cumpărat din Țarigrad,
Unde te-oi trimite, tu să te duci,
Unde te-oi înfige, tu să te înfigi:
În picioare,
În mâini (…),
Ca să nu mai stea,
Ca să nu mai bea,
Până nu m-o vedea
În casa lui,
În curtea lui,
În bătătura lui!
Boala de cuțit, considerată de multe ori vrăjitorie, se mai numește astfel: de junghi, înțăpătură, păpușile sfinte, săgeată, săgetătură, soare sec, țapă, vifor.
După ce s-a descântat, cuțitul se împlântă după ușă sau în alte locuri. În unele ținuturi, după ce se descântă de junghi, cuțitul se înfige în pământ, unde descântătoarea îl ține cam o jumătate de oră, iar în alte sate, trei zile. În acest caz, dacă e ruginit cuțitul, când îl scoate, e semn că bolnavul nu mai are leac. În descântecele de Dânsele, se întrebuințează cuțit de corn, făcut de veri primari.
Citește și: ADRIAN BUCURESCU – Datini românești: Magie albă
Autor articol: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist
- ADRIAN BUCURESCU – Aur, argint, nestemate și flori - 18 aprilie 2024
- ADRIAN BUCURESCU – Leacuri arhaice: Brusturele - 14 aprilie 2024
- ADRIAN BUCURESCU – Etnobotanică daco-română: Trandafirul - 10 aprilie 2024
