Adică, prin lege să se impună un standard minim pentru fiecare an de studiu, de la preșcolar la bacalaureat. În sensul a ce înseamnă ca un elev să poată promova clasa. Ce știe el să facă?

Ce știe să facă nu prin studierea unor materii, ci în direcții de educație: socio-umană, comunicare scrisă și orală, abstractizare matematică, științe exacte, artă/creativitate și sport.

Urmând ca, în fiecare an de studiu să se aleagă acele materii prin care se pot atinge standardele minime în fiecare dintre direcțiile de educație gratuită de stat.

Astfel încât niciun învățător sau profesor să nu mai considere că și-a făcut datoria și și-a atins obiectivele didactice, dacă a predat ceea ce știe el să predea, la fiecare clasă. Ci să considere că și-a făcut datoria de dascăl doar dacă fiecare elev din clasele lui a atins standardul minim în direcția de educație specifică materiei sau materiilor predate de acel dascăl.

Și tot astfel încât niciun părinte să nu mai considere că copilul său are succes la școală, dacă vine acasă cu note și medii mari, ci doar dacă copilul lui a atins standardele minime, la finele fiecărui an școlar și în fiecare dintre direcțiile de educație.

Pe baza unei asemenea legi, ordonatorii de credite din educația națională pot apoi întocmi planuri și programe de repartiție a resurselor, astfel încât fiecare școală, de oriunde, de pe teritoriul României, să poată asigura atingerea acelor standarde minime pentru fiecare elev înscris acolo.

Doar așa se poate trece de la educația pre-universitară de stat centrată pe școală și pe corpul didactic, la educația pre-universitară de stat centrată pe fiecare elev, din fiecare an de studiu, de pe tot cuprinsul patriei.

Asta este doar o opinie a celui care nu are absolut niciun interes în materie. Nici material, nici de prestigiu, nici moral, măcar.

Dacă e să îi întrebăm pe dascăli, sunt convins că ei vor fi de opinia ca educația națională să rămână mai departe centrată pe ce știu ei să facă la școală, iar reforma să fie despre câte ore pe săptămână să fie alocate unei materii, sau modificări ale metodologiei ori ale grilei de evaluare a gradului de memorare a conținutului acelei materii.

Dacă ar fi să îi întrebăm pe părinți, sunt convins că ei vor fi de opinia ca copiii lor să învețe cât mai puțin și să ia note cât mai mari. Ceea ce înseamnă că sistemul actual, cu ușoare modificări de conținut ale metodologiei de notare, în favoarea părinților, desigur, ar fi de preferat oricărei schimbări radicale de abordare a educației gratuite de stat.

Dacă e să îi întrebăm pe inspectorii școlari, pe demnitarii și înalții funcționari de stat, sunt convins că ei vor fi de opinia că orice schimbare prin lege trebuie să le mărească puterea, influența și rolul pe care îl au ei, în sistemul național de educație pre-universitară.

Doar pe elevi nu îi întreabă nimeni nimic, că ei sunt mici și proști. Și oricum nu știu ei ce e mai bine pentru ei, nu-i așa?