În schimb, din momentul în care am început să gândesc, să observ și să înțeleg ce e cu mine și cu societatea în care mă născusem și crescusem, am descoperit opresiunea sub-mediocrității majoritare.

Opresiune care nu era acolo, de la început, ci s-a dezvoltat pe măsură ce eu o observam, cu din ce în ce mai mare dispreț, ca să nu zic scârbă.

Momentul de cumpănă a fost vara anului 1968. Atunci, speriat de faptul că Moscova apelase la puterea armată pentru a înlocui conducătorii politici și administrativi de la Praga cu alții, mai obedienți sovieticilor, Ceaușescu a luat o serie de măsuri de descurajare a unei asemenea intervenții și la adresa sa, deși el, săracul, nu era de fel deviant față de linia trasată de la Kremlinul comunist.

Doar că nu fusese informat de intenția de intervenție militară în Cehoslovacia. Asta, pentru simplul fapt că, dacă Republica Socialistă România tot nu participa cu trupe la exercițiile Tratatului de la Varșovia, din care au trecut la agresiune militară sovieticii, împotriva cehilor și slovacilor, ce rost ar fi avut să fie Ceaușescu ținut la curent cu intențiile Moscovei?

În tot cazul, dintre măsurile de descurajare a sovieticilor să îl dea jos cu armele lor, măsuri luate intempestiv de Ceaușescu, la vremea aceea, două (pe care eu le-am observat mai atent) au fost despre apropierea politico-diplomatică de Statele Unite și de Occident, în general, și înarmarea poporului, prin dezvoltarea strategiei luptei întregului popor pentru apărarea patriei împotriva oricărui inamic (deci și împotriva sovieticilor, cum ar veni).

Aceste două măsuri au trebuit în anii următori să fie lipsite de conținut, având în vedere că Ceaușescu nici nu voia să se depărteze de linia comunismului sovietic (avea să ajungă peste 20 de ani să fie el reprezentantul curentului cel mai dur al acelei linii) și nici nu voia să împartă puterea în partid și evident în stat cu nimeni.

Lipsirea de conținut a relațiilor mai strânse cu Statele Unite și cu Occidentul, în general, s-a produs treptat, trecând de la vizitele în România ale președinților american și francez, și de la plimbarea Ceaușeștilor cu faetonul, alături de regină, la Londra, la renunțarea unilaterală la clauza națiunii celei mai favorizate în relațiile economice cu America, la transformarea diplomației cu statele occidentale în oficine de spionaj și la închiderea între granițele de stat a unei bune părți a economiei naționale, care era oricum autarhică și anti-științifică (prin înlocuirea pieții/schimbului economic cu planificarea centralizată a producției și distribuției), precum și la înrobitoarea plată a datoriei externe în doar câțiva ani, pe seama înfometării și zgribulirii poporului.

Iar lipsirea de conținut a înarmării poporului a fost făcută prin distrugerea de facto a puterii militare a Republicii Socialiste România, prin alocarea de la partid de resurse la mai puțin de jumătate din necesarul minim, prin deprofesionalizarea corpului ofițerilor (faimoasa promovare a incompetenței sau chiar a imbecilității, prin așa-zisa selecție preferențială a celor cu origine sănătoasă), precum și prin oprirea procesului de pregătire pentru luptă a trupelor. Ajungându-se, în decembrie 1989, până la a înarma gărzile patriotice trimise să apere comunismul de revoluționarii timișoreni cu bâte și cozi de lopată, în loc de arme de foc.

În acest context, sub-mediocrtatea a devenit o soluție obligatorie de guvernare ceaușistă a României.

Doar sub-mediocrii puteau executa ordinele și mai ales indicațiile prețioase, prin care știința economică era negată cu virulență și prin care poporul era privat de confortul de trai minim civilizat, doar pentru ca Ceaușescu să rămână în siguranță și perpetuu la conducerea treburilor națiunii române.

Iar sub-mediocrii s-au înconjurat de alții și mai sub- decât ei, de frică să nu se întâmple cumva ca vreunul ceva mai răsărit să le ia locul.

Asta a fost pentru mine adevărata opresiune, până la căderea regimului comunist.

Și pentru ca să scăpăm cu toții de opresiunea asta a sub-mediocrității, mi-am consumat eu energia intelectuală și acțională, în toți anii în care am participat direct sau implicit la occidentalizarea României, ca soluție unică la înlocuirea sub-mediocrității păguboase pentru oricine (desigur, mai puțin pentru sub-mediocrii înșiși) cu competivitatea reciproc benefică pentru toți.

Vă dați seama cum îmi vine astăzi să zic „Am fost un dobitoc”, ca să îl citez pe unul dintre acei sub-mediocri ceaușiști?