Deznădejdea…

Deznadejdea este una dintre racilele naturii noastre umane care poate afecta, extrem de mult fiinta, persoana umana, altfel spus, este un pacat tare grav ce poate genera sau produce niste urmari sau consecinte dintre cele mai diferite ori apasatoare, cum ar fi: disperarea, depresia, frica, teama, suspiciunea, impartasirea sau adoptarea unor decizii ori masuri extreme, pierderea cumpatului si a echilibrului si, multe, altele!…

Mai ales, acum, in toata aceasta perioada a epidemiei si pandemiei, avem senzatia ca, uneori, deznadejdea s-a incuibarit, zdravan si, adanc, in vietile, sufletele, inimile, mintile sau cugetele noastre!…

Si, toate acestea, in pofida faptului ca, Iisus Hristos ne-a averizat sa, nu ne temem caci, El, a biruit lumea ori sa, mergem, la El, noi, toti, cei osteniti si impovarati caci, El, ne va odihni pe noi sau, mai mult decat atat, sa luam jugul Lui si sarcina Lui caci, jugul Lui este bun iar sarcina Lui este usoara!…

Cu alte cuvinte, se cere, din partea noastra, in viata, vietuirea si, purtarea noastra, mult discernamant, mult echilibru, multa asezare si cumpatare!…

Da, imi veti spune, daca nu, chiar reprosa ca, este usor de zis dar greu de facut iar eu, voi recunoaste ca, da, adevarat, asa este insa, nu imposibil!…

Prin urmare, nadejdea, se dobandeste prin credinta in Dumnezeu, prin rugaciune indelungata ori staruitoare, prin dragostea fata de Dumnezeu si (fata) de aproapele, prin cultivarea virtutilor, a echilibrului si a discernamantului si, asa mai departe!…

Asadar, deznadejdea este produsul suferinței umane, trupești dar, mai ales, sufletești, este rezultatul necazurilor și problemelor cu care se confrunta omul sau, unii (dintre) oameni, atunci când nu-i iese lui nimic, când are eșecuri și insuccese pe toate planurile: spiritual, personal, social, profesional și material, atunci când boala și suferinta îl copleșesc, îl stăpânesc si afectează!…

Drept urmare, in asemenea clipe teribile și momente cumplite, trebuie sa incercam, cu multa convingere și credinta, sa ne rugam lui Dumnezeu, să-i cerem ajutorul Lui căci, în asemenea situații, mai mult ca oricând, realizam/conștientizăm faptul ca, la El doar la El, ne (mai) este toată scăparea, apărarea și alinarea, ca, adică, numai El ne (mai) poate ajuta!…

Problema, însă, de cele mai multe ori, este aceea ca, omul deznădăjduit și disperat, nu mai știe, nu mai poate, nu mai dispune de resursele și capacitatea necesare pentru a se ruga și, atunci, în atare ipostaze, suntem chemați și datori, noi, ceilalți semeni și frați, sa ne rugam unii pentru alții și „sa purtam sarcinile unii altora”, fără sa comentam, criticam sau judecam, pe nimeni și nimic, fiindcă, numai el – deznădăjduitul știe prin ce trece, prin „cele mai din adânc ale pământului”!…

In alta ordine de idei, noi știm ca, Dumnezeu lucrează, prin, în și cu oameni care, astfel, pot fi și deveni vase, comunicante, alese, lucrătoare, folositoare și ziditoare, generatoare de nădejde și optimism de care, are atât de multă nevoie cel aflat în stare critica, dilema, necaz și ananghie ori stramtorare!…

Da, altfel spus, greu și cumplit sentiment este deznadejdea, unul foarte periculos și primejduitor dacă nu știm ori nu reușim să-l gestionam și să-l traversam asa cum se cuvine!…

Dar, pentru asa ceva, trebuie multa voința, determinare, putere și, rugaciune, pentru ca, în starea de convorbire cu Izbavitorul și Mântuitorul, sa auzim cuvântul Domnului care ne cheamă la El, indemnandu-ne sa „veniți la mine toți cei osteniti și împovărați și Eu va voi odihni pe voi!”

Si, tot în acest context, ne adresează invitația de „a lua jugul Lui ca este bun și sarcina Sa că este ușoară!”

Cu alte cuvinte, noi, oamenii capabili de empatie, mila, înțelegere, răbdare și bunatate, sa fim alături de omul deznădăjduit, care, neapărat, nu trebuie lăsat prada singurătății și izolării fiindcă singurătatea ii poate fi fatala!…

In acest sens, trebuie sa luam aminte la sinucigași care, au comis gestul necugetat, în momentele de părăsire, abandonare și singurătate!…

Asadar, dincolo de rugăciune, sa fim aproape de omul necăjit, cu toată dragostea, răbdarea, mila, compasiunea și înțelegerea ființei noastre!…

Dumnezeule, Doamne, nu ma lasă prada deznădejdii și disperării spre a nu ajunge, de rasul și de ocară vrasmasului/dușmanului acestui veac, care este diavolul!…

Doamne, Dumnezeule, dă-ne curaj, incredere și răbdare în lupta contra neputinței și a spaimei, a fărădelegii și a absurdului!…

Aprinde în noi o credință îndeajuns de puternică încât să ușureze povara necazurilor!…

Insuflă-ne o nădejde suficient de tare încât să nu ne lăsăm îngenuncheați de demonul disperării!…

Dăruiește-ne o dragoste mare cu care să cuprindem trecutul și viitorul, pământul și cerul!

Și îngăduie, cu orgoliul frânt, ”cu inimă curată, cu gând înfricoșat și cu suflet smerit”, să ne refugiem în brațele Tale! Amin!…

Dr. Stelian Gomboș – teolog, jurist și publicist, steliangombos.wordpress.com

Citește și: STELIAN GOMBOȘ – Ce ne lipseste noua astazi?!…