STELIAN GOMBOȘ – Ce ne lipseste noua astazi?!…

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Ce ne lipseste noua astazi?!…

Ce ne trebuie ori, ce ne lipseste noua astazi?

Linistea, oameni buni, linistea si linistirea noastra interioara, asezarea si limpezirea noastra sufleteasca, aprofundarea si cumintirea noastra duhovniceasca!…

Traim intr-o lume sau vreme a razboaielor, de la cele morale, duhovnicesti si spirituale, pana la cele ideologice, economice, politice si sociale!…

Traim intr-o era a inteligentelor, inclusiv digitale, a ambitiilor, a vanitatilor si a orgoliilor de tot felul!…

Si, in toata aceasta lume, ne trebuie, ne lipseste, echilibrul, discernamantul, dreapta socoteala, principiile, normele, masura si valorile!…

Altfel spus, in aceasta vreme si lume, ma rog lui Dumnezeu pentru pace, liniste, asezare, eliberare si cumpatare!…

Cand ma intalnesc cu un om cuminte, linistit si asezat, am impresia ori senzatia ca este, din si, in alta lume, insa, defapt, eu, noi suntem intr-o alta lume, nu neaparat cea buna si cea sanatoasa!…

Multi dintre noi reactionam ciudat, ne comportam bizar, ignorant sau arogant, ne confruntam cu diferite contradictii, antinomii si conflicte, de ce? Fiindca, ne lipseste simtul cel bun, mintea cea curata, simtirea cea dreapta, cugetul cel binecuvantat, masura cea corecta si onesta!…

Cu alte cuvinte, in aceste conditii ce este, practic, de facut?

Sa ne revenim, in propria noastra fire, cea initiala si originala, cea sanatoasa, veritabila si autentica, sa ne intoarcem, la modul cel mai sincer si concret, catre Dumnezeu si catre noi insine, sa ne altoim duhovniceste, sa ne articulam spiritual, sa ne conectam moral, sa ne resetam, sa ne restartam din temelii!…

Altminteri, vom umbla, orbecaind, bajbaind, ratacind, gresind, pacatuind si, in cele din urma, regretand, fiindca, vom ajunge, unde nu am vrut, nu am stiut si nu am crezut!…

Prin urmare, ce ne lipseste?

Ceea ce am pierdut si, ce anume, am pierdut?

Las pe fiecare sa isi raspunda in dreptul sau!…

Dr. Stelian Gomboș – teolog, jurist și publicist, steliangombos.wordpress.com

Citește și: STELIAN GOMBOȘ – Poporul lui Dumnezeu și pelerinajul…