Măicuța Domnului…

Stăpâna Cerului, Doamna pământului, Maica poporului, Ocrotitoarea Sfantului Munte Athos și, a celor mai multe biserici, mănăstiri și schituri din toată lumea creștină, este măicuța noastra dincolo de faptul ca este Maica Domnului, Pururea Fecioară Maria – Nascatoarea de Dumnezeu!…

De ce?

Pentru ca Ea este mijlocitoarea noastra înaintea Tronului Dumnezeiesc al Preasfintei Treimi, Ea (ne) duce rugăciunile noastre, apasarile, oftaturile noastre, bucuriile, problemele, framantarile și necazurile noastre înaintea Fiului Ei preaiubit, cerând, pentru noi, în dreptul și în numele nostru, alinare sufletească, mângâiere duhovniceasca, vindecare spirituala și tamaduire trupeasca, dezlegandu-se și dezlegandu-ne, astfel, toată boala și neputința din și în popor!…

Altfel spus, Măicuța Domnului, fata de care noi avem mare și deosebita evlavie, dintotdeauna, plânge cu cel ce plânge, rade cu cel ce râde, se roagă cu cel care se roagă, se bucura cu cel ce râde, se roagă pentru noi, plânge pentru noi, oftează pentru noi, ca, o adevărată, veritabila și autentica mama și maica ce (ne) este!…

De aceea și, încă, pentru multe alte motive, o iubim, o cinstim, o admiram, o veneam, o respectam și o pretuim pe Maica Domnului!…

De aceea, ii purtam numele, ii citim acatistele și paraclisele, ii cântăm imne de lauda, tropare și axioane, ii purtam în procesiuni și litanii sfintele și sfintitele ei icoane!…

Asadar, da, Maica Domnului ne ajuta, ne scăpa, ne salvează, ne izbăvește și ne apară, din și, de toata cursa, încercarea, ispita, boala, neputința, rautatea și patima acestei lumi!…

Prin urmare, într-adevăr, chiar se cuvine să-i acordam, în continuare, toată cinstea și cinstirea, toată aprecierea și admirația, toată evlavia, recunostinta și pretuirea noastra!…

Cu alte cuvinte, Măicuța Domnului este izbavitoarea noastra, mangaietoarea noastra, mijlocitoarea și apărătoarea noastra, care-și revarsă toată dragostea ei materna, sfintitoare și mântuitoare asupra noastră, motiv pentru care se cade sa ne bucuram și sa-i mulțumim lui Dumnezeu, pentru toată dăruirea și binecuvantarea Sa cea sfânta!…

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluiește-ne și mântuiește-ne pe noi! Amin!…

De vrei să te mântuieşti cu postirea să călătoreşti!…

Subiectul postului ori tema postirii este des discutată, frecvent dezbătută şi temeinic analizată;

De ce?

Fiindcă postul face parte integrantă, indispensabilă, din viaţa spiritual – duhovnicească a oricărui creştin, veritabil şi autentic!…

În fond, chiar aşa, ce este postul, ce este postirea?

Postul este un mijloc spiritual, o treapă, o etapă, un urcuş duhovnicesc ce realizează un început dar trebuie să asigure o continuitate, o permanenţă, în viaţa noastră, zilnică, cotidiană!…

Practic, postul sau, mai ales, postirea, înseamnă: a ierta acolo unde te-ai mâniat, a iubi acolo unde ai urât, a ajuta acolo unde ai fost indiferent, a sprijini acolo unde ai fost insensibil, a asculta acolo unde ai fost surd şi arogant, a cerceta acolo unde ai fost ignorant, a te (po)căi acolo unde ai păcătuit, a-ţi cere iertare acolo unde ai greşit, a îmbărbăta acolo unde ai descurajat, a compătimi acolo unde ai criticat, a îngădui acolo unde ai judecat, a vindeca şi tămădui acolo unde ai asuprit, a mărturisi adevărul acolo unde ai propovăduit minciuna, a fi sincer acolo unde ai fost ipocrit, a încuraja acolo unde ai ridiculizat, a fi blând acolo unde ai fost aspru, a fi deschis acolo unde ai fost ironic, a face bine acolo unde ai făcut rău, a face milostenie acolo unde ai fost lacom şi zgârcit, a plânge cu cel ce plânge, a te ruga cu cel ce se roagă, a te bucura cu cel ce se bucură; într-un cuvânt: a-ţi (re)veni în propria şi autentica ta fire!…

Postul şi postirea trebuie, neaparat, musai, să schimbe, să transforme ceva, esenţial şi fundamental, în viaţa noastră, mai mult decât atât: să convertească firea, fiinţa şi persoana noastră cea (de)căzută, alterată de păcat şi afectată ori copleşită de patimi, transfigurând, deci, viaţa noastră pământească şi vremelnică, supusă, fragilităţii, vulnerabilităţii, eroziunii, slăbiciunii, corupţiei spirituale şi păcatului, într-una cerească şi veşnică, încă de aici şi de acum, lipsită de coroziune şi patimă, boală, suferinţă, neputinţă sau moarte!…

Postul (mai) înseamnă a face (foarte) mult bine şi a face (foarte) puţin rău, mai corect spus: deloc!…

Ca atare, postul sau postirea înseamnă să te rogi mai mult, să te aduni şi să te concentrezi mai mult şi să te risipeşti mult mai puţin; cu alte cuvinte, înseamnă introspecţie, reflecţie şi meditaţie, interiorizare mai multă şi, mai profundă şi, exteriorizare mult mai puţină ori mai sumară!…

Altfel spus, postul/postirea trebuie să ajute la adunarea minţii şi la risipirea păcatelor şi a patimilor, la consolidarea înfrânării şi la cultivarea virtuţii!…

Postul trebuie să înmulţească faptele milei trupeşti şi ale milei sufleteşti, să rodească îmbogăţirea şi înavuţirea în cele duhovniceşti, dumnezeieşti, eterne şi veşnice!…

Postul, aşadar, ne poate ajuta la a deveni: din răi – buni, din avari şi lacomi – milostivi, din aprigi răzbunători – sinceri iertători, din necinstiţi – corecţi şi oneşti, din mândri – smeriţi, din orgolioşi – modeşti, din nedrepţi – cinstiţi şi înţelegători, din egoişti – altruişti, din împietriţi – sensibili şi delicaţi, din neoameni – oameni; căci, altminteri: „omul poate fi sau deveni, mare, mic sau, de nimic”!…

Prin urmare, de vrei să te mântuieşti, cu postirea să călătoreşti, căci, atunci, nu ai să greşeşti şi, nici nu ai să păcătuieşti ori să pătimeşti!…

Dumnezeu să ne ajute, tuturor, în continuare, numai, în tot lucrul cel bun! Amin!…

Citește și: STELIAN GOMBOȘ – Schimbarea…

Dr. Stelian Gomboș – teolog, jurist și publicist, steliangombos.wordpress.com

Sursa imagine titlu: oficialmedia.com