PETRU ROMOȘAN – Vine sfârșitul lumii?

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Media de drumul mare (mainstream) din Statele Unite promovează deşănţat mâncatul de insecte şi de viermi : plăcintă cu greieri, pizza cu lăcuste, bomboane cu omizi etc. Cineva ar trebui, cu umor, să propună prin O.N.U. guvernelor din Occident să introducă obligaţia de a lua o masă pe zi cu insecte sau viermi pentru ziarişti, prestatorii media şi pentru Guverne şi Parlamente. Progresul ar fi în bună măsură asigurat ! De altfel, belgienii ar vrea să taxeze crescător (de la 6 % la 12 % sau chiar până la 20 %) consumul de carne. Ca să „înverzească” hrana şi să aducă, în acelaşi timp, plusuri la buget.

Miniştrii din guvernul britanic şi-au dat demisia pe bandă rulantă. Nu-l mai suportau pe halucinatul lor prim-ministru. Au lăsat să se înţeleagă că deciziile acestuia sunt incoerente şi compromit grav Partidul Conservator. Boris Johnson a intrat în concurenţă directă cu Volodimir Zelenski, fantasticul preşedinte al Ucrainei, pentru titlul de cel mai aberant şef de stat sau de guvern. Fără şanse. Actorul Zelenski e „invincibil”. După ce 60 de miniştri, secretari de stat şi alţi demnitari din guvernul britanic şi-au prezentat demisiile, joi, la începutul după-amiezii, şi-a anunţat demisia şi „clovnul” Boris, mai nou, zis „Ucraineanul”.

Johnson pare să fie prima victimă politică occidentală a războiului din Ucraina şi a sancţiunilor economice „bumerang” hotărâte de Vest împotriva Rusiei. Vor urma Joe Biden şi Partidul Democrat după alegerile de mid term din noiembrie ? Dar vor cădea şi alţii. Mario Draghi ? Emmanuel Macron ? Olaf Scholz ?

Încă nu ştim răspunsul la câteva întrebări importante care vor schimba lumea în lunile următoare:
– Când se va încheia războiul din Ucraina şi cât de mult va „elibera” (într-un fel sau altul) Rusia din Ucraina ?
– Ce se va întâmpla cu industria şi cu economia germană în lipsa gazului ieftin din Rusia ?
– Vor decide germanii intempestiv, împotriva voinţei S.U.A., să deschidă gazoductul Nord Stream 2 ?
– Când va începe prăbuşirea Burselor din S.U.A. şi din U.E. ? Care vor fi evoluţiile euro şi ale dolarului până la sfârşitul anului ?

– Câte luni mai rezistă euro ? Populaţiile se vor supune încă o dată mascaradei reînnoite covid şi vaccinurilor aferente ?

În România, în lipsă de subiecte autentice, ne preocupă, în presă, în media, dacă Mircea Geoană va candida la prezidenţialele din 2024 sau dacă le va câştiga concurenta sa, Laura Codruţa Kövesi. Dar ce om serios îl va mai vota pe expiratul politic, „prostănacul” pentru eternitate Mircea Geoană ? Îl va susţine partidul de stânga-dreapta N.A.T.O. ? Sau cine va vota pentru procuroarea de tristă amintire Kövesi ? Partidul Comisiei Europene ? Sociologii, făcătorii de sondaje şi ziariştii îşi câştigă greu pâinea. De aceea inventează asemenea subiecte penibile, fără vreo legătură cu viaţa din ce în ce mai grea a alegătorilor. Indecenţă şi prost-gust, patologice. Obrăznicie şi obscenitate.

Fermierii olandezi au ieşit cu tractoarele (și un tanc – n.r.) pe autostrăzi. Li s-au alăturat şi automobiliştii. Pescarii din Olanda au blocat porturile. Protestele violente nu sunt specifice nici olandezilor şi nici popoarelor nordice. Acolo, prin tradiţie, totul se discută. Dar Olanda are de prea mulţi ani cel mai „globalist” prim-ministru şi cel mai fanatic adept al Marii Resetări, Mark Rutte, cel care nu-i iubeşte deci pe olandezi, dar nici pe români. Olandezilor le-a ajuns. Cariera superantipaticului Rutte va trebui, probabil, să se încheie, la fel ca mandatul lui Boris Johnson. Deşi Justin Trudeau, în Canada, alt globalist detestat, e încă în post după formidabila mişcare a camionagiilor.

În România, prim-ministrul Nicolae Ciucă e, în schimb, stabil. A fost spălat şi de ruşinosul plagiat şi se visează chiar preşedinte. După nulisimul Iohannis, Ciucă ar fi un progres (alegere între două rele – n.r.): nu a fost votat direct niciodată de nici un român (votul traficat al liberalilor nu interesează). O culme a „democraţiei”…

————————————–

Notă – Publicat și în – https://solidnews.ro/externe/2022/07/07/vine-sfarsitul-lumii/ – 7 iulie 2022.

Sursa: Petru RomoșanRevista ART-EMIS

Sursa imagine: digi-world.tv