Evoluția uzinei Ford de la Craiova este o poveste de succes în România. Echipa acestei uzine este pregătită pentru următoarele lansări Ford, care vor include și primul vehicul full-electric care va fi construit la Craiova.
Compania americană Ford a preluat oficial uzina din Craiova în urmă cu 14 ani, investind circa 2 miliarde de dolari (USD) și transformând-o într-o locație de fabricație de ultimă generație.
Începând cu 5 iulie 2022, proprietatea uzinei Ford Craiova a fost preluată oficial, prin transfer, de către compania turcă Ford Otosan. Astfel, uzina Ford Craiova devine prima unitate de producție din afara Turciei din portofoliul Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa.
Ford Otosan intenționează să investească 490 de milioane de euro în uzina Craiova în următorii trei ani, pentru a extinde producția și pentru a juca un rol cheie în cursa de electrificare a autovehiculelor Ford în Europa. În acest context, Ford Otosan va lansa și un nou model de autovehicul, Ford Transit Courier, ce va fi produs în Craiova începând cu 2023, urmat de versiuni electrice în 2024.
De asemenea, Ford Otosan va continua să producă Ford Puma în Craiova, cel mai bine vândut vehicul european de pasageri și va introduce noul PUMA electric în 2024.
Gheorghe Voinea, analist, jurnalist U.Z.P.R.
- GHEORGHE VOINEA – In memoriam Dumitru Stăniloae (n. 29 noiembrie 1903 – 5 octombrie 1993) - 5 octombrie 2024
- GHEORGHE VOINEA – 1 OCTOMBRIE (BRUMĂREL) - 1 octombrie 2024
- GHEORGHE VOINEA – 22 Septembrie (Răpciune): Începe Toamna ! (Echinocțiul de toamnă 2024) - 22 septembrie 2024