GHEORGHE PIPEREA – Cum se filozofează cu ciocanul (sau despre reforma efectuată cu barda).

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Din când în când, unii pun mâna stângă pe ciocan și, sub pretextul progresului, se apucă să demoleze idoli, mituri, idei, valori și rațiuni. Când pun mâna dreaptă pe bardă, atunci o fac pentru a remodela prin cioplire chipul societății și asemănarea omului obișnuit, căci nu „arată bine” așa cum l-a lăsat Dumnezeu. Ideile, chiar și cele fundamentale, valorile perene, civilizatoare, credințele conservatoare, așezate de secole, le devin inutile și superflue mânuitorilor de ciocan și bardă. La nevoie, lumea trebuie demolată, prin torpilarea pilonilor pe care se susține, pentru a fi construită „mai bine”. Ce rămâne după demolare este omul fără însușiri, gol pe dinăuntru, adică o aparența fără de esență, o stare în care simțurile subordonează rațiunea (sau chiar o evacuează din om). Corpul omului devine, astfel, mai „valoros” decât intelectul său și decât simțirea sa conștientă. Corpul, astfel, se reifică, putând fi monetizat, fie în ansamblul său, fie pe părți componente.

Profetic, Nietzsche spunea, acum mai bine de 130 de ani*: „azi nu mai cunoaștem mila față de noțiunea de «liber arbitru»: stim prea bine ce-i aceasta – tertipul teologic cel mai dubios din câte există, în scopul de a face ca omenirea să devină «responsabilă» în sensul ei, adică de a o face dependentă de sine…”.

Pentru progresism, liberul arbitru este un viciu, iar responsabilitatea – un concept depășit. După acest curent militant de acțiune, sentimentul teologic de vină/păcat este deplorabil.

Dacă regulile sunt elaborate de expertii în mânuirea ciocanului, ele nu mai sunt perfectibile: ele sunt perfecte, de unde necesitatea supunerii.

Societatea contemporană nu mai este o democrație reprezentativă (și, cu atât mai puțin, nu mai este o democrație directă), ci este o republică a experților, este o democrație non-reprezentativă, un soi de totalitarism al elitelor auto-mandatate. Pentru a nu ridica semne de întrebare, societatea contemporană simulează alegerile politice, mimând schimbarea și, uneori, tragerea la răspundere politică, etică sau juridică a „aleșilor”. Este un simulacru de politică, unde sunt utilizați, pe post de peruși care au uitat zborul (întrucât au stat prea mult în colivie), un număr redus de „politicieni” inter-șanjabili și lipsiți de ideologie, și unde puținii cetățeni care mai ies la vot optează pentru cine (cred) că vor, dar din urnă iese cine trebuie, de asta având grijă serviciile secrete și overlorzii totalitarismului digital. Aparent, politica se schimbă, dar politicile publice nu se schimbă, fiind decise de statul profund al birocrației, care a deprins prostul obicei de a externaliza sarcinile esențiale ale statului, pe bani publici, către experți și consultanți.

Cel mai grav tip de outsourcing al acestor sarcini este cel practicat în privința legilor și a jurisprudenței.

Legile și celelalte acte normative sunt arareori redactate de aleșii poporului sau de instituțiile publice care au acest obiect de activitate. Sarcina legiuitoare este delegată experților. Când legile sunt cerute de popor, totul devine luptă și controversă și subiect de diabolizare în mass-media. Când legile sunt impuse de entitățile posesoare de ciocan și bardă, nimic din arsenalul de blocaj legislativ nu li se opune.

Jurisprudența, atât ca linie directoare (cutumă judiciară), cât și ca interpretare oficială obligatorie sau ca îndrumare de practică unitară, se stabilește de experții pe care șefii administrativi ai instanțelor îi „consultă”. Puteți să vă edificați singuri verificând minutele de practică unitară emise periodic, în ultimii 10 ani, cu ocazia reuniunilor celor 15 președinți de curți de apel – aproape de fiecare data sunt aprobate „recomandările” formatorilor INM, în ciuda unor firave opinii separate ale unor instanțe**.

Problema majoră a republicii experților este că experții greșesc, iar greșelile lor au consecințe grave, care afectează mase mari de populație, uneori ireversibil. Și experții nu sunt trași la răspundere…

Am de dat două exemple.

(i) Cele 4 coduri majore ale legislației României, care au fost adoptate în anul 2009, prin asumarea răspunderii guvernului în parlament (procedură constituțională care elimină dezbaterea parlamentară și, mai ales, dezbaterea publică), au fost redactate de comisii de foarte respectabili experți în drept, inclusiv cadre didactice universitare. Proiectele au fost finanțate, cel puțin parțial, de Banca Mondială. Au ieșit niște opere legislative perfectibile, cu greșeli și omisiuni, unele dintre ele atât de grave încât au fost declarate neconstituționale sau contrare CEDO și TFUE, iar presa de specialitate le-a intitulat “codurile – șvaițer”. Cele mai afectate au fost Codul penal și Codul de procedură penală – au fost găsite zeci de reglementări contrare cu Constituția, iar acest lucru continua și azi. Recenta decizie a CCR de declarare a neconstituționalității art.155 alin1 Cpen, referitoare la întreruperea prescripțieie răspunderii penale, a pus întreaga lume juridică pe jar, dar mai ales a inflamat opinia publică, determinând conflicte grave între instanțe, incitarea la nerespectarea deciziilor CCR (venită chiar de la vârful PÎCCJ …), modificarea Codului penal prin ordonanță de urgență (în condițiile în care, prin referendum, acest lucru a fost interzis, în 2019 …). Și Codul civil și cel de procedură civilă au fost afectate de vicii de neconstituționalitate sau de contrarietatea cu CEDO ori cu Dreptul UE, dar mai grav este că aceste două coduri includ un experiment eșuat din start – acela al integrării dreptului comercial și a dreptului familiei în Codul civil, în condițiile în care reglementările europene și internaționale impun independența acestora, ca ramuri distincte de drept. În plus, aceste coduri, desi noi și, în multe privințe, inovatoare și deschizătoare de drumuri, ignoră băbește trendul contemporan al economiei comportamentale și al digitalizăii, care se transformă, pe zi ce trece, într-o cupola sub care toată lumea este spionată, cauzând alterații fundamentale ale consimțământului la achiziție.

(ii) În perioada pandemiei, puterea legislativă a fost concesionată „experților” în-nu-se-știe-ce (că experți în sănătate nu erau…), anonimi și anodini, care au condus societatea prin hotărâri de guvern, prin ordonanțe militare, prin jurisprudență impusă de birocrație, prin „știri oficiale”, prin protocoale sanitare și prin experiente medicale sau psihologice derulate în masă asupra unei populații manipulate prin frică. Ironic, toate cele 23 de hotărâri de guvern care au prelungit starea de alertă (declarată initial prin hotărâre de guvern, care a ocolit cenzura parlamentului) au fost declarate ilegale și anulate de justiție. Practic, din această perspectivă, țara a fost condusă, timp de doi ani, prin fărădelege și prin cutume administrative inatacabile, bazate pe opinia juridică a experților anonimi și anodini în-nu-se-știe-ce, care s-a transformat în necesitate – iată un tip contorsionat de expresie faptică a vechiului dicton latin opinio juris sivae necesittatis… Evident, nimeni și nimic nu a putut mișca experții din poziția decizională avută în pandemie, în ciuda cvasi-distrugerii economiei, a societății și a psihicului cetățeanului (mai ales, al copiilor). Evident, nicio răspundere nu a fost antrenată pentru cauzarea acestor prejudicii.

După afirmațiile exaltate ale lui Nietzsche, dacă liberul arbitru, „tertipul teologic al societății conservatoare”, este eliminat, nu mai există nici responsabilitate, iar imunitatea de răspundere impune și perpetuitatea experților (tehnocrați sau de tip outsourcing), cu corelativul imposibilității de schimbare.

Aceasta este stabilitatea clamată de mânuitorii de ciocan și bardă și noua lume a omului nou, pentru edificarea căreia trebuie să acceptăm demoloarea lumii nostre, „învechite”, pentru a fi reconstruită „mai bine”.

Așa-zisa siguranța ne este livrată în schimbul libertății, care este înlocuită cu supunerea și stereotipul.

*Amurgul idolilor sau Cum să filosofezi cu ciocanul

**O foarte mare problemă generată de acest sistem de outsourcing este deficitul de independență și de imparțialitate ale magistraților. Pe de altă parte, aproape toate pozițiile de conducere administrativă și o mare parte dintre locurile din instanțele supreme sau europene sunt ocupate de magistrați cu diplome sau cu certificate de „bună purtare” emise de un nucleu de ONG-uri militante, ale căror filosofie și „artă” demolator-constructivă se fac cu ciocanul de expert și cu barda de consultant. În fine, este foarte probabil că, în curând, această lume nu va mai avea nevoie de avocați, de magistrați și de alte profesii juridice, întrucât outsourcing-ul în favoarea experților și consultanților va face treptat trecerea la utilizarea pe scară largă a aplicațiilor și a algoritmilor, adică la digitalizarea completă a actului de justiție. Aplicația/algoritmul/mașina de învățat/mașina de judecat nu are nuanțe, nu are emoții, nu are atribute umane. Ciocanul judecătorului digital și barda avocatului – aplicație vor edicta supunerea. Din acel moment, vom fi făcut cunoștință cu realitatea unei replici din serialul de ficțiune Star Trek: resistance is futile.

Autor: Prof. univ. dr. av. Gheorghe Piperea