Era prin februarie 2008 când Patronatul – Editorul Naţiunii de atunci , J.C.Drăgan, “cel mai bogat român de pe planetâ”, aşa cum era catalogat magnatul, cărturarul şi autenticul patriot, a luat decizia uluitoare de a închide ziarul Naţiunea, cea mai veche gazetă social-politică şi de cultură şi cel mai vechi săptămânal românesc post-decembrist cu adevărat independent, exact când lumea jurnalstică şi lumea culturală se aştepta ca pe structura acestei celebre reviste fondate şi îngrijite peste generaţii de către mari înaintaşi, să înceapă să funcţioneze un puternic grup de presă cu editură, radio-televiziune şi multe alte produse publicistice şi publicitare.
Primul număr al gazetei a ieşit de sub tipar în ziua de 21 iunie 1881, iar primul număr de după 1989 a răsărit în peisajul publicistic postcomunist, atât de văduvit după decenii de promiscuitate şi protelcutism totalitar, în ziua de 8 mai 1990.
La decizia suprimării ziarului au apărut, aşa cum era firesc, reacţii puternice şi nenumărate proteste din partea breslei jurnalistice, a oamenilor de litere şi de artă, a publicului cititor. Dar, ne facem o onoare din a afirma că cea mai emotionantă şi eficientă reacţie a venit chiar din partea redactorului şef al Naţiunii, Cezar Mihalache, sufletul de atunci şi de acum al ziarului, care, prin scrisoarea de despărţire şi resemnare către cititori la închiderea publicaţiei, a izbutit să stârnească valuri de proteste prin articole şi petiţii şi să înmoaie inimile de piatră ale decidenţilor.
“Atâţia colegi şi colaboratori au plecat din această lume de când sunt eu aici… În faţa lor mă simt de două ori mai gol. Pentru că le-am promis că voi duce mai departe spiritul care i-a animat pe ei în băncile Naţiunii şi, iată, nu mă pot ţine de cuvânt. Cineva a decis că este vremea ca orologiul să nu mai fie întors. Sunt trist, sunt gol, şi, mai presus de toate, mă simt trădat. Este o lacrimă pe marginea unei prăpastii pe care nu o pot cuprinde…” scria cu nesfârşită revoltă surdă, amărăciune şi durere colegul nostru de breaslă la ultima bătaie a inimii ca de fiinţă vie a ziarului.
Cuvăntul, ca har divin care ceartă şi iartă, înfiereză răul şi mângâie binele lumesc, şi-a dovedit încă o dată forţa miraculoasă. La fel de neaşteptat, Patronatul a revenit asupra strâmbei decizii şi i-a redat Naţiunii dreptul la viaţă, continuînd să apară săptămînă de săptămînă…
Şi totuşi, cineva de acolo de sus, de la pupitrul de comandă al imperiului financiar moştenit, a acţionat încă o dată după retragerea din viaţă a proprietarului de drept, intervenind brutal şi suprimând fără milă fiinţa vie a revistei în octombrie 2010. Dar… Undeva în anonimatul firesc de doamnă la a vieţii toamnă, trăind spiritual în calda lumină a credinţei, există un suflet şi o conştiinţă cu dublu nume de sfântă: Paraschiva Paulina Coroianu fără de a cărei dărnicie am fi izbutit mult mai greu să renaştem. Îi mulţumim din suflet acestui om minunat, cel mai important sponsor al ziarului.
Şi, fiindcă „tot ce e românesc nu piere”, Naţiunea există, continuă, nu trebuie să piară., aşa cum spun versurile entuziaste şi animatoare ale melodiei unui mare artist şi patriot român exilat în perioada interbelică, Jean Moscopol, cântec preluat şi interpretat cu ssufletul inegalabil şi vocea titanică de către marele menestrel român Tudor Gheorghe, cântec pe care Mişcarea România Altfel – Mi.R.A., gaăzduită publicistic şi logistic de către grupul nostru de presă „Alcero”- Naţiunea, l-a adoptat drept Imn şi rugăciune de suflet, ziarul Naţiunea nu a pierit şi deveine un simbol al continuităţii pentru Neam şi Ţară, o flacără a românismului autentic peste veacuri, un vestitor al vremurilor ce va să vină: „Români fiţi gata când veţi auzi/ Semnalul care vă va dezrobi!/ Tot ce-i romînesc nu piere şi nici nu va pieri”…
Autor: Romeo Tarhon, scriitor, poet, senior jurnalist U.Z.P.R.
- ROMEO TARHON – DESPRE ATITUDINEA GAZETĂREASCĂ - 29 mai 2022
- ROMEO TARHON – SĂ DĂM GAZETĂRIA JOS DINPOD…! - 15 mai 2022
- ROMEO TARHON – AMINTIRI DE GAZETAR: TOT CE E ROMÂNESC NU PIERE… - 10 mai 2022
