Se mai întâmplă și lucruri bune
Și dacă a fost regizată și dacă nu, palma de la Oscarul de anul acesta arătă de fapt unde ne aflăm după doi ani de pandemie și peste o lună de război. Violența și agresivitatea ridicate la grad de artă. Și la propriu și la figurat! Am regăsit-o și în pandemie sub diverse forme, o regăsim și acum în război dar și în limbajul unor lideri politici de “renume” mondial. Îmi tot vine în minte ce a spus Papa săptămâna trecută legat de înarmare și pace. Pare că unii însă au auzit doar o parte din mesaj pentru că altfel nu îmi explic escaladarea acestei uri acerbe împotriva celui care nu gândește că ține. Banul – ochiul dracului spune o vorba…
Mi-a scris aseară un telespectator că am devenit penibilă pentru că spun același lucru în introducere. Cum încă sper că am simțul ridicolului, m-am grăbit să-mi fac autocritica și jur că mă străduiesc să spun în fiecare zi altceva. Dar EI nu mă lasă. Pentru că de fapt continuă să facă aceleași lucruri. Ba chiar mai rău. Unii s-au mai schimbat. Uite, de exemplu Abramovhich. A devenit un oligarch bun pentru că i-a transmis lui Zelenski că Putin o să-i termine. Biden însă nu s-a schimbat. A rămas la fel! De când era parlamentar.
O să va arăt în această seară (la tv, n.r.) că a gândit la fel și în cazul Kosovo. Omul e constant.
La noi începe simularea pentru BAC. Vedeți pe cineva preocupat de asta? România educată s-a terminat? Au ajuns copiii să-și facă idoli de la tv pentru că nu mai au modele dar cui îi pasă? Nu văd pe nimeni preocupat de lista spitalelor care stau să cadă. E lungă dar cui îi pasă? Am înțeles că se infiiteaza noua Agenție și rezolvăm și problema asta. Mai facem niște rapoarte, niște expertize, mai zugrăvim un perete, mai punem un geam dar consolidarea poate să mai aștepte. Nu? Consolidări se pot face și cu bani din PNRR pentru blocurile de locuințe dar informațiile sunt la secret. Oare de ce?
Se mai întâmplă și lucruri bune. Pentru prima oară după 17 ani cumpărăm 20 de trenuri electrice noi! S-ar putea construi și o minihidrocentrala pe locul barajului uriaș din Valea Jiului abandonat înainte de a fi finalizat. De ce nu se face? O să va arăt azi.
Dar stați, avem vești de la delegația României aflată în vizită oficială în SUA! Wow! Ce? Niște poze. La fel ca și după vizita din Dubai. Vă amintiți?
În rest, rămâne cum am stabilit! Ei sunt ocupați cu comasarea alegerilor…
Autor: Anca Alexandrescu, jurnalist politic
- ANCA ALEXANDRESCU – Maraton de primăvară grevistă - 1 iunie 2023
- ANCA ALEXANDRESCU – Răul cel mic versus răul cel mare - 4 aprilie 2022
- ANCA ALEXANDRESCU – Se mai întâmplă și lucruri bune - 29 martie 2022