România nu este sat fără câini
Pentru prima dată președintele Ungariei și-a dat seama că România nu este sat fără câini.
De-abia și-a putut ține discursul cu clare referiri iredentiste, din cauza revoltei românilor.

Într-un gest de rară inconștiență si de provocare la adresa noastră, Katalin Novak la finalul manifestării, după ce a făcut „baia de mulțime” cu cei „ai ei”, s-a îndreptat spre zona românească evident ostilă. Bineînțeles că s-a iscat o revoltă legitimă, dar fără niciun fel de violență fizică.

Ce interes are un șef de stat străin să provoace astfel de lucruri? A avut în opinia mea interesul de a genera un incident cu adevărat major. Se ia din punct de vedere politic pe teritoriul României la „întrecere” cu Viktor Orban sau mai curând se completează cu el?

După acestă aventură a oficialului statului ungar, statul român are toate pârghiile și motivele ori să o declare pe Novák Katalin persona non grata în România, sau să îi permită exclusiv vizite oficiale, desigur la București. Este un caz unic în care președintele unei țări vine în alta țară sfidându-i și provocându-i în asemenea măsură pe cetățenii țării respective.
Respect pentru toti românii prezenti la Carei, dar si pentru cei care ne-au susținut pe internet!
În mare, urmează Ziua Eroilor la Valea Uzului și Băile Tușnad.
Mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Citește și: MIHAI TÎRNOVEANU – Ridicați Voievozii!
Autor: Mihail S. Târnăveanul – medic, președintele Asociației Calea Neamului
- MIHAI TÎRNOVEANU – Nu accept eliminarea lui Octavian Goga! - 24 aprilie 2026
- MIHAI TÎRNOVEANU – Octavian Goga, prea multe calități de român - 2 aprilie 2026
- MIHAI TÎRNOVEANU – Comunicat Asociația Calea Neamului. Protest la Brașov împotriva „taxelor Bolojan”. - 11 februarie 2026



