Radu Prișcu: omul din spatele barajului Vidraru

   Sunt lucrări de inginerie care rămân mult după ce numele celor care le-au gândit se estompează din memoria colectivă. Barajul Vidraru e una dintre ele, și puțini dintre cei care îl privesc astăzi, cocoțat pe văile Argeșului, mai știu că în spatele lui stă un singur om care și-a asumat, la propriu, riscul unei greșeli de calcul: Radu Prișcu.

(Sursa foto: Radu Prișcu în Hidrotehnica, 1981, Wikimedia Commons, domeniu public.)

Un elev de excepție dintr-un Brașov interbelic

    Născut la 22 ianuarie 1921 în Șcheii Brașovului, într-o familie modestă — tatăl învățător, mama casnică — Radu Prișcu a avut a fost o disciplină ieșită din comun: șef de promoție la absolvirea Liceului „Andrei Șaguna”, colaborator al Gazetei matematice, dar și sportiv activ — atletism, fotbal, hochei pe gheață.

     La Politehnica bucureșteană, unde a studiat între 1939 și 1944, a avut șansa unor profesori de talia lui Dionisie Germani, Cristea Mateescu și Dorin Pavel — nume relevante ale hidrotehnicii românești, ai căror asistent avea să devină mai târziu. A absolvit „magna cum laude”, iar apoi cariera lui universitară a urmat un traseu clasic, dar rar dus până la capăt cu atâta consecvență: șef de lucrări, conferențiar, profesor, șef de catedră, doctor inginer (1969, cu o teză despre calculul termoelastic al barajelor arcuite), apoi doctor docent (1972). A condus, ca prorector și apoi rector, Institutul de Construcții din București între 1966 și 1976.

Riscul de la Vidraru

     Dar biografia academică e doar o parte din povestea lui Radu Prișcu, care s-a remarcat și pe teren, la Vidraru, unde în anii ’50, a semnat proiectul primului baraj arcuit cu dublă curbură din România — 166 de metri înălțime, unul dintre primele șapte baraje de acest tip din lume la data terminării sale. Fără computere și calculatoare de buzunar, cu rigla de calcul și hârtie de calc, echipa lui a produs un proiect atât de riguros din punct de vedere matematic încât profesorul elvețian Alfred Stucky, chemat să-l valideze din exterior, a fost, potrivit relatărilor, vizibil impresionat.

   Din mărturiile celor apropiați transpare greutatea acelei responsabilități: un baraj de asemenea anvergură nu iartă erori, iar autoritățile vremii nu iertau nici ele eșecul. O formă de curaj profesional rareori discutată în prezent — angajamentul total al inginerului față de propriul calcul.

 (Sursa foto: „Vidraru Dam sep 2013 1.jpg” — https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Vidraru_Dam_sep_2013_1.jpg )

     După episodul Vidraru, Radu Prișcu a contribuit direct la 10 hidrocentrale și 25 de mari baraje din România, printre care Bicaz și Siriu, lucrând în paralel cu catedra ca proiectant la Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice și la Institutul de Cercetări și Proiectări de Gospodărire a Apelor (1950–1968). Expertiza lui a trecut și granița: baraje proiectate sau coordonate de el s-au ridicat și în Iran, Liban și Bolivia.

O școală de ingineri

    Moștenirea mai puțin vizibilă, dar cea mai durabilă, este însă aceea din amfiteatru: 42 de promoții de ingineri hidrotehnicieni și 24 de teze de doctorat coordonate personal înseamnă câteva generații întregi de specialiști români în domeniu. Printre studenții săi s-au numărat și nume care aveau să ajungă mai târziu în fruntea statului, precum Ion Iliescu, Petre Roman sau Călin Popescu Tăriceanu. Cei care i-au fost studenți l-au descris drept un profesor riguros tehnic, dar și pasionat, capabil să transmită mai departe atât formulele, cât dragostea pentru meserie.

    Radu Prișcu a fost, totodată, un autor prolific: peste 100 de lucrări științifice, dintre care „Construcții hidrotehnice” (1974, în două volume) este considerată și în prezent un text de referință în domeniu, distins cu Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române. Alături de colaboratori precum Adrian Popovici, Dan Stematiu și Constantin Stere a mai semnat „Ingineria construcțiilor hidrotehnice” și „Ingineria seismică a marilor baraje” — tradusă și publicată în limba engleză — precum și „Manualul inginerului hidrotehnician”.

Radu Prișcu – părintele barajelor românești

     Statul comunist i-a recunoscut meritele prin Premiul de Stat al Republicii Populare Române (1962) și Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a III-a (1971) — decorații de prestigiu în epoca respectivă. Dincolo de acestea, rămâne însă un bilanț greu de egalat: zeci de baraje, sute de ingineri formați, un baraj-simbol care încă rezistă.

    Radu Prișcu – cel ce a definit hidrotehnica românească și independența energetică națională, s-a stins la București, la 24 februarie 1987, dar Vidraru, și tot ce a decurs din calculele lui, a rămas.

---

Documentare: din Wikipedia, revista AGIR „Univers Ingineresc”, Revista Construcțiilor, DCBusiness, DCNews, Monitorul Expres.

 

Col. (r) ing. Gheorghe Voinea,  jurnalist U.Z.P.R., director/redactor-șef „Cuvântul Națiunii”