Citind undeva că: „Inima unei mame e singurul loc din lume în care te poți odihni” mi-am amintit de o legendă în care se spune că o femeie care locuia singură cu fetița ei, plecând într-o zi la cumpărături, pisica a sărit deodată pe masă și a răsturnat candela, în urma căreia a izbucnit un incendiu.

     Când s-a întors acasă, pompierii i-au interzis să intre în locuință, zicându-i că nimeni nu mai poate scăpa cu viață dintr-un asemenea pârjol. Însă femeia și-a făcut loc printre ei, a pătruns în casă, a urcat la etaj și și-a găsit copilul viu și nevătămat. L-a luat în brațe și a ieșit cu el în stradă. Oamenii o priveau cu uluire, fiindcă mama nu simțea câtuși de puțin durerea arsurilor. Bucuria ei de a-și găsi fetița sănătoasă era mai presus decât focul care i-a atins carnea.

     Această întâmplare întărindu-mi încă o dată ideea că, într-adevăr, mama e îngerul nostru păzitor pe pământ.

     Dar cu toate astea, de multe ori se întâmplă să nu-i observăm grijile și frământările. Nopțile nedormite sau de câte ori s-a culcat flămândă doar ca să ne vadă pe noi, copiii, sătui. Și nu-i vedem nici durerea pe care uneori nici nu mai știe în care colț s-o ascundă, pentru că suntem obișnuiți ca ea să nu se plângă niciodată și să fie mereu peste tot, fiindcă dintre toate iubirile din lume, iubirea ei este unică.

     Dar exact despre acest lucru ne mărturisește și o pasăre, care fiind întrebată de Marele Frig unde a dormit peste noapte și cum se face că încă n-a murit, aceasta i-a zis: „M-am adăpostit lângă inima unei mame care-și strângea copilul în brațe.”

     Ei, lângă inima mamei ne adăpostim și noi pe tot parcursul vieții, pentru că numai acolo ne putem găsi liniștea și pacea.

     Iar astăzi, când toate ceasurile din lume par să nu mai bată, gândul fiindu-ne la Cel răstignit pe cruce şi la iubirea Lui nemărginită pentru oameni, nu pot decât să spun: „Îţi mulţumesc, Doamne, că încă mă mai laşi să mă odihnesc lângă inima ei!”.

     La mulţi ani, mamă!