Zânele – preotese ale Maicii Domnului (II)
În tradiţia românească zânele sunt socotite a se naşte din flori. Ne vom lămuri imediat despre ce este vorba pentru că în mitologia pelasgo-dacă supranumele Zeiţei Mame, Maris sau Marian însemna chiar floare ( de măr). Mai mult, Mama Zeilor este identică cu Artemis/Diana din religia greco-romană, iar Diana ca ipostază mai tânără a Zeiţei Mame a fost născută din flori, sub numele de Zâna Zânelor, Irodiada (patronim semicreştininat) ea fiind tocmai Crăiasa Zânelor.

Chiar dacă în general zânele sunt binevoitoare, răbdarea lor are limite devenind urâcioase şi rele atunci când este încălcat un anumit tabu strict impus de ele, cum ar fi încălcarea teritoriului pe care-l au în stăpânire, motiv pentru care aplică pedepse, între cele mai fregvente fiind orbirea. Curios este faptul că Diana Regina, sub aspectul ei zeiţă a nopţii şi a lumii subterane, patronă a farmecelor cunoscută şi cu epitetul de „cea care leagă”, pare a fi o divinitate iniţiatică iar în mediile iniţiatice, omul obişnuit, necunoscător al tainelor lumii, este socotit orb. De fapt în mediile iniţiatice creştine, de data aceasta, trezirea spirituală dobândită la capătul iniţierii este exprimată foarte plastic : „ochii i s-au deschis şi a văzut că…”

– Va urma –
Bibliografie
M. Eliade , De la Zamolxe la Gingis-Han. Ed Ştiintifică şi Enciclopedică
A. Bucurescu, Dacia Magică, Ed Arhetip
Carlo Ginzburg, Istorie Nocturnă. O interpretare a Sabatului, Ed Polirom
Herodot, Istorii, Ed Ştiintifică
N. Densuşianu, Dacia Preistorică. Ed Arhetip
Autor: zamolxe

Redacția
Când folosim autorul „Redacția”, semnalăm faptul că articolul prezentat este produsul preluării de informații din una sau mai multe surse citate, sau reproduce comunicate de presă ai căror autori sunt nominalizati explicit în text.
În sens larg, „Redacția” înseamnă opțiunea redacției de a prezenta informații din alte surse, pe care le consideră că au relevanță pentru tematica în cauză.
De asemenea, folosim autorul „Redacția” atunci când acoperim subiecte ale căror surse de informare sunt diverse, iar o formă finală a articolului urmează să fie elaborată.
Pentru legătura cu cititorii folosim adresele: redactia@cuvantulnatiunii.ro și geblacus@gmail.com.


