Sunt profund revoltată! Nu doar ca românca, ci ca om care încă mai crede în libertatea de gândire, în dreptul la memorie, în adevărul istoric – oricât de dureros sau incomod ar fi pentru unii. Legea care incriminează libera exprimare despre o anumită perioadă din istoria noastră- și știm cu toții despre ce este vorba- nu e o simplă inițiativă legislativă. Este un act de amputare a conștiinței naționale!

    Această lege votată fără rușine de majoritatea celor care stau cocoțați pe scaunele parlamentare și care sunt plătiți din banii noștri să ne apere drepturile și să ne reprezinte, dar care nu mai au nimic românesc în suflet, încalcă flagrant articolul 30 din Constituția României, articol care garantează libertatea de exprimare și de creație și care interzice cenzura de orice fel. Libertate pe care o pierdem, puțin câte puțin, cu fiecare lege care ne interzice să ne amintim, să vorbim, să punem întrebări, să cercetăm, să reabilităm memorii, să aducem omagii scrise sau să comemorăm!

    Ce urmează? Vom fi aruncați în închisori pentru că aprindem o lumânare la o cruce? Pentru că rostim un nume interzis? Pentru că ne rugăm pentru morții nimănui? Pentru că ne rugăm pentru cei fără mormânt?

    România nu mai este liberă dacă istoria îi este confiscată! Dacă ne este interzis să iubim, să cântăm, să înțelegem sau să scriem pentru a cinsti memoria unor bunici sau părinți care au luptat împotriva unui regim opresiv și dictatorial!

    Această lege nu condamnă ura, ci o alimentează! Nu apără democrația, ci o subminează. Poporul acesta a avut tot timpul dragoste și a fost ospitalier cu cei care i-au trecut pragul… pâinea și sarea e cel mai frumos simbol al ospitalității românești!

     Dragi români, să nu uitați că tăcerea naște uitare, iar uitarea e cea mai sigură formă de moarte! Nu, nu ne vom opri în a spune adevărul! Oricât de dureros, de marginalizat sau de ,, interzis” ar fi el. Din gură în gură, din cetate în cetate, în șoaptă și într-o tăcere…dar o altfel de tăcere..,tăcere bine grăitoare. Și pe apostoli i-ați prigonit, ați dat cu pietre în profeți, ați ucis poeții, însă Adevărul nu l-ați putut ucide… E VIU și așa va fi… Noi suntem fii și fiice ale Adevărului și în numele lui vom birui, iar un popor care își uită trecutul devine străin în propria țară, iar EU NU VREAU SĂ FIU STRĂINĂ ÎN PROPRIA MEA ȚARĂ!

NU VEȚI ÎNVINGE ADEVARUL

NU VEȚI UCIDE MEMORIA

ȘI NU VEȚI ÎNGENUNCHEA UN NEAM ÎNTREG, CHIAR DACĂ NE VEȚI ÎNCHIDE PE RÂND.

     Pentru că românul adevărat nu a murit! E viu în fiecare inimă care arde, în fiecare vorbă rostita cu frică, dar și cu demnitate.

     În fiecare mamă care plânge, dar nu se leapădă!

     Și dacă ne veți pune ziduri în jur vom scrijelii pe ele: AM FOST LIBERI ȘI VOM FI DIN NOU.”

     Și de mă veți ucide voi lua plânsul neamului meu și îl voi pune la picioarele lui Dumnezeu, în cupa cu sângele celor pe care voi îi vreți uitați și încă odată uciși și care sta pe un pristol în fața Tronului Ceresc.

     Ceea ce trăim astăzi nu e doar nedreptate, e o crucificare lentă a sufletului românesc.

     Frate, nu te teme să vorbești fiindcă nu ești singur! Fiecare cuvânt rostit curat, cu curaj, este o lumânare aprinsă în beznă. În vremuri de tăcere impusă, a vorbi e un act de jertfă!