Voi, bătrânelor măicuțe, ale noastre sfinte-odoare,
Voi vă mai plecați genunchiul pe la sfintele altare.
Doar pe prispa casei voastre îngerii mai zăbovesc,
Voi purtați pe-ai voștri umeri, întreg neamul românesc.

Pentru ruga voastră sfântă n-am ajuns popor ateu,
Chiar și dincolo de moarte ne-mpăcați cu Dumnezeu.
Lumânarea și prescura și o filă de-acatist,
Fac ce n-ar putea să facă nici un mare dogmatist.

Iar în zi de sărbătoare și cu straiul primenit
Tămâiați în țintirime, neamul nostru adormit.
Arde bobul de tămâie printre cruci de lemn și piatră,
Peste el vărsându-și jalea câte-o mamă-ndurerată.

Vă privesc cu ochii minții și-mi simt inima cum saltă,
Văd în voi întreaga zestre cea din moși-strămoși lăsată,
Voi sunteți plămada sfântă, aluatul îngeresc,
Voi, în simplitatea voastră, sunteți neamul românesc!

                                        Eliana Popa

Autor: Eliana Popa, poet

Citește și: ELIANA POPA – VII NE VOM ÎNTOARCE!