NAPOLEON SĂVESCU – Țara noastră este Dacia.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Țara noastră este Dacia.

     Dacă vreți să construiți o țară în care se vor întoarce fii și fiicele voastre, dacă vreți să construiți o țară în care oamenii vor pleca doar în timpul vacanțelor, dacă vreți să construiți o țară care nu va avea frică pentru viitor, atunci faceți ce vă spun mai jos:

1 – Cetățenia să se acorde numai celor care și-o doresc și care declară că iubesc țara noastră, ei trebuind să știe limba noastră și istoria noastră.

       Cetățenia nu e pentru toată lumea și nu pentru totdeauna, putând să fie revocată în cazul în care principiile de mai sus nu sunt respectate.

2 – Istoria noastră să fie re-scrisă cu cel mai înalt grad de responsabilitate, atât cea prezentă, cât si cea trecută, iar cei care o scriu să fie responsabili, în fața justiției, în cazul când o scriu intenționat greșit.

3-Dreptul de a vota este un privilegiu care îl pot avea doar cetățenii români care plătesc taxe statului român , indiferent de țara in care locuiesc.

       Cei care au dreptul de vot și nejustificat nu și-l exercită, îl pot pierde temporar sau definitiv.

4. – Să se introducă obligativitatea serviciului militar pentru tinerii de 20 de ani.

        Fiecare militar va primi o arma și o uniformă.

    Periodic bărbații vor fi rechemați în armată, pentru a nu uita cunoștințele și abilitățile militare acumulate.

       Până la 32 de ani un bărbat va fi rechemat în armată de 7 ori, unde trebuie să stea câte 3 săptămâni.

     În următorii 10 ani el va mai fi rechemat încă de 3 ori pentru 2 săptămâni, iar încă peste 10 – o dată pentru 2 săptămâni.

     Când el împlinește 51 de ani, va fi eliberat oficial de serviciul militar și este obligat să întoarcă statului arma și uniforma dar va primi gratuit un pistol.

     Nimeni nu poate refuza serviciul militar, nici măcar milionarii și bancherii. ( asemănător cu ce se întâmpla in Elveția ).

       Vă dați seama ce înseamnă o țară în stare mobilizeze în 4 ore o armată de 1 milion de soldați, iar în 2 zile – o armată de 7-8 milioane de soldați ?

       Imaginează-va o țară în care aproape fiecare bărbat este și soldat.

       Devenim astfel cea mai mare putere armată din Europa !

5 – Infracțiunile de furt din bani publici, comise de demnitari, să fie imprescriptibile.( vezi statul Singapore )

6 – Demnitarii si familiile lor (copii, părinți) să isi asume obligația de a folosi doar sistemul public de sănătate. În caz contrar, îsi pierd calitatea de demnitar. ( vezi statul Singapore)

7 – Copiii demnitarilor vor învăța doar în sistemul public de învățământ de stat, nu în cel privat și nici în străinătate.

8- Oricine este pedeapsit pentru furt sa i se confiște averea. Nu este corect sa facă 3-5 ani de închisoare și sa iasă … milionar !

9 – Averea demnitarilor care nu poate fi justificată să fie confiscată, la fel și a rudelor care nu o pot justifica. În felul acesta poate nu s-or mai aventura toți penalii pentru a ocupa funcții parlamentare/ politice.

       La fel ca averile obținute prin corupție ele trebuie să fie confiscate chiar dacă au fost puse pe numele mamei ,soției, amantei , copiilor, secretarei , prietenilor sau partenerilor.(directiva 42 din 2014 a Uniunii Europene).

10 – Parlamentarii vulgari, nepoliticoși, trebuie să restituie 50% din indemnizatie la primul incident; la al doilea, să fie excluși.

11 – Sa se rejudece toate privatizările ilegale – ca in Bulgaria.

12 – Interzicerea prin lege a dreptului parlamentarilor de a se pronunța în privința cercetării unui demnitar/coleg.

13 – Redeschiderea tuturor dosarelor care s-au închis prin prescriere, ale foștilor și actualilor demnitari.

14 – Cheltuielile parlamentului să fie reduse cu 50% . Ei sunt acolo pentru Țară și nu pentru profitul personal.( vezi Suedia )

15 – Produsele/serviciile din institutiile de stat să fie în proportie de 99 % produse în România.

16- Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru infracțiuni deosebit de grave sau infractorii să fie oferiți pentru serviciul public: donare de organe.

17 – Înăsprirea pedepselor din codul rutier.

18 – Puscăriașii să muncească pentru cazare, mâncare, îngrijire medicală.

       Pușcăria nu trebuie să fie un hotel cu mâncare, spălat, călcat, îngrijire medicală si toate să fie plătite de contribuabili/ de noi.

       La fel cum bolnavii își plătesc internarea într-un spital la fel și pușcăriașii trebuie sa -și acopere cheltuielile.

19 – Înlocuirea prin lege a denumirii de rrom/ țigan cu denumirea corecta de indian .

20 – Sa nu uitam niciodata ca Moldova a fost este și va trebui sa rămână a noastră.

21 – Mărirea alocației pentru pensionarii cu venituri mici și pentru copiii cu probleme materiale mari .

22 – Părinții care nu-și trimit copiii la școală să fie decăzuți din drepturi până la închisoare.

23 – Interzicerea exploatării zăcămintelor de orice fel, prin metode care duc la distrugerea pe termen lung a mediului înconjurător ori care sunt neprofitabile pentru statul nostru.

24 – Reîmpădurirea terenurilor defrișate, costurile urmând să fie suportate sau imputate tuturor celor care le-au defrișat sau care trebuiau să apere pădurile, nu să le distrugă!

25 – Interzicerea vânzării pământului agricol românesc persoanelor fără cetățenia țării noastre ( ca in Israel ).

26 – În procesele câștigate la CEDO , daunele să fie plătite de către judecătorii care au dat sentintele greșite.

27 – Deschiderea unui proces împotriva tuturor guvernanților care se fac vinovați de distrugerea industriei /flotei, proces care să nu dureze mai mult de 2 luni !

28 – Depolitizarea autorităților de reglementare si control (fisc, media, protecția consumatorului, etc).

29 – Desecretizarea tuturor contractelor civile făcute cu statul român.

       Anchetarea tuturor privatizărilor făcute de după căderea comunismului.

30-Fiecare drept democratic al minoritatii care traieste in interiorul Romaniei trebuie acordat de guv. RO. numai daca acest drept democratic este acordat prin lege si respectat de guvernul respectiv, din Tara vecina, in care traieste o comunitate de români : Limba, scoli, drepturi si obligatii sociale, financiare,légale …! Vezi Elveția

30 – Toate legile din țara noastră trebuiesc schimbate în interesul poporului și nu al guvernanților altor țări sau să servească unor corporații străine de interesele patriei noastre!

31 – Președintele Țării, votat de popor, să își asume și funcțiile primului ministru, să nu mai fie doar o marionetă în mâinile unor poltiticieni mercantili ( de urmat exemplul SUA ).

32-Orice grup minoritar de pe teritoriul Țării noastre, având cetățenie româna să fie tratat ca orice cetățean al Țării noastre având drepturi și obligații asemănătoare. Nu trebuie să existe nici un fel de discriminare sau avantaje nemeritate.

     Dacă ce am scris mai sus contravine unor norme europene, Constituției, legislației, locale sau europene, trebuie, să nu uităm că înaintea tuturor legilor, interesele țării și poporului nostru trebuie să primeze !

     Întâi pentru Noi și apoi pentru alții!

Ultimele postări