Pentru ce zâmbești amar, dulce țara mea de dor,
Și ce doină cânți cu jale pe-al Carpaților pridvor?
Îți plângi gloria trecută săltând apele-n suspine
Că ai tăi copii pribegi, te-au lăsat pe mâini străine.

Sângerează-n lut strămoșii, osul gliei, osul lor
C-am dat cinstea pe rușine ș-am ajuns un biet popor.
Precum frunza veștejită din stejarul care moare
Și ajunge putregai sau culcuș călduț la fiare.

Sfântă mamă, Românie, vatra unui neam frumos
Te-au vândut ai tăi aleși, precum Iuda pe Hristos.
Îți strigi doinele și jalea, îți strigi fiii de sub glie
Care-au dat tribut de sânge pentru tine, Românie.

Astăzi fiii ți-s departe și străinu-ți stă-n ogradă,
Săracă țară frumoasă, săracă țară bogată!
Plângi cu lacrimă de sânge îmbrăcată-n strai cernit,
Cei străini și fără cruce te-au călcat și stăpânit.

Și vă-ntreb pe fiecare dintre cei de-un Neam cu mine,
Mai plecați umili genunchii pe la porțile străine?
Haideți fraților acasă, fie traiul cât de greu,
Neamul nostru în opincă e iubit de Dumnezeu!

Voi aici aveți de veacuri, ancorată rădăcina
Semănat aici vi-i neamul, tot de-aici vă luați lumina!
Vă așteaptă frații voștri, n-auziți a lor chemare?
Pentru Neam și pentru Țară, pentru lacrima-i de jale!

                                               Eliana Popa