Luceafărul cu ochii negri
Dinspre Miazănoapte, dinspre plai,
Un Luceafăr cu ochi negri trece,
și pe nume mirenesc Mihai
într-această lume se petrece.La fereastra de argint așteaptă
Cătălina cea cu păr bălai.
Liniștea-nverzește-n tei mai dreaptă,
dinspre Miazănoapte, dinspre plai.Sură-i sara cea de toamnă lungă,
iar pe cerul nepătruns și rece,
lin lăsând în urmă albă dungă,
un Luceafăr cu ochi negri trece.La izvor vin ciute-ciutaline,
în ceair se-ntrec oșteni pe cai.
Sună buciume pe deal, că vine
cel pe nume mirenesc Mihai.Pururi tânăr și înfășurat
într-o mantă de lumină trece.
Poate că nu l-om fi meritat,
dar cu el norocul ne petrece.
Citește și: ADRIAN BUCURESCU – Tudor Arghezi, lui Mihai Eminescu
Autor: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist
Ultimele postari ale lui ADRIAN BUCURESCU (vezi toate)
- ADRIAN BUCURESCU – Vinerea Seacă - 11 aprilie 2026
- ADRIAN BUCURESCU – Tradiții daco-române: Vinerea Mare. Prohodul - 10 aprilie 2026
- ADRIAN BUCURESCU – Tradiții daco-românești: Joia Mare sau Joimărița - 9 aprilie 2026



