Tudor Arghezi, lui Mihai Eminescu
Ție
Ceahlăul e statuia ta…
Luceafărul te aștepta
De veacuri vechi, mai multe sute,
Piscul în creștet, cald, să ți-l sărute.
S-a întâlnit adâncul cu înaltul
Și nu mai scăpărase, din piatra țării, altul.
Fusese noapte-n cerul așternut
Pân’ ai primit botezul de sărut.
Singură luna, sfânta, te-a văzut,
Fecioara scumpă de tristeți și jale
De peste toate dragostele tale.Ești al pământului tu, doamne, dintre lunci
Ori ai rămas în ceruri ostatec de atunci?
Inscripție pe amfora lui
Pășiți încet, cu grijă tăcută, feții mei,
Să nu-i călcați nici umbra, nici florile de tei!
Cel mai chemat din noi și cel mai teafăr
Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr.
Autor articol: Adrian Bucurescu, scriitor, poet, eseist, etnograf, publicist
Citește și: ADRIAN BUCURESCU – Mihai Eminescu, de dorul Basarabiei
