Sărbătoarea Moșilor este, poate, una dintre cele mai serioase și paradoxal, cele mai simpatice forme de haos organizat din spiritualitatea românească. Este ziua în care cerul și pământul își dau întâlnire… prin intermediul colivei, al sarmalelor și al listelor lungi de nume scrise citeț sau eroic descifrate de taica popa.

La prima vedere, pare o logistică sacră: pungi, lumânări, colivă, colaci, pahare, prosoape, tacâmuri, uneori și caserole „recuperabile” (care nu se mai întorc niciodată la proprietar). Dar dacă privești mai atent, vezi că e ceva mult mai profund: este singura zi în care memoria devine acțiune practică și iubirea pentru cei plecați capătă formă… cu capac.

Moșii nu sunt doar „cei de demult”. Sunt rețeaua noastră invizibilă de susținere. Arborele genealogic în varianta lui mistică. Strămoșii nu apar în poze mișcate, ci în gesturi repetate: aceeași rețetă, aceeași rugăciune, aceeași expresie spusă la necaz. Iar pomenirea lor e modul nostru de a spune: „Știm că n-ați dispărut. Doar v-ați mutat la etaj.” Când se ridică armata de colive și vinul, biserica este triumfătoare în Ceruri și noi suntem Unul! Și spunem într-un glas:”Veșnică pomenire!”.

Regimentele de bunici doi bani nu dau pe esența teologică, și de aici vine și curge frumusețea „nebuniei” și „războiul” colivelor. Unic în lume!

Partea frumoasă și ușor comică este că la Moși se activează o energie specială în comunitate. Oamenii care nu se salută de trei ani își spun brusc „Doamne-ajută, adică am văzut asta live, cum s-ar spune .

Cei care nu gătesc niciodată produc cantități suspect de mari de mâncare „strict pentru pomană”. Iar experții în colivă apar din senin, cu analize tehnice: consistență, luciu, raport nucă-zahăr, aromă de esență. Dacă ar exista un campionat mondial, am lua aurul. Indiscutabil!

Există și momentul liturgic, solemn, profund și apoi momentul distribuirii, care seamănă uneori cu o conferință de presă fără microfoane:

„Ați luat?”

„Mai luați!”

„Nu plecați fără!”

„E pentru sufletul lu’ tataie!”.

Refuzul este aproape imposibil. Teologic și social.

Și totuși, în această agitație cu liste, sacoșe și schimburi de caserole, se întâmplă ceva real. O lucrare tăcută. Duhul nu se împiedică de logistica noastră improvizată. Harul nu cere ambalaj perfect. Se strecoară printre emoții sincere, printre nume rostite cu nod în gât, printre lacrimi discrete șterse cu colțul batistei „de biserică”. Căci la biserică când te duci, ai învățat de la bună-ta că toate „sunt de biserică”. Nu te duci tu așa cum te taie pe tine capul! Și să îndrăznești să nu ai pâinea floare mare! Ești excomunicat de regimentul de babe!

Umorul vine din contrast: noi dezorganizați, grăbiți, uneori confuzi (ce cauți tu acolo) și sensul profund al gestului: limpede, curat, vertical. E ca și cum cerul spune: „Voi veniți cum puteți. Eu lucrez cum știu.”

Moșii sunt, până la urmă, dovada că memoria nu e muzeu. E relație vie. Că dragostea nu se încheie la mormânt. Și că, în mod misterios și tandru, spiritualitatea noastră știe să pună împreună lacrima, rugăciunea și… capacul bine închis la pahar.

Dacă strămoșii ne privesc, probabil zâmbesc. Și poate spun: „Au mai încurcat ei lucrurile,dar n-au uitat esențialul: ne-au chemat pe nume.”

Și chemarea face să unească Cerul și Pământul prin Lucrarea Duhului Sfânt.

Domnul să-i ierte și să-i odihnească în Împărăția Sa.

Amin!

Domnul să vă miluiască.

• Despre
• Ultimele Postari

ZOE DANTES

Ultimele postari ale lui ZOE DANTES (vezi toate)

• ZOE DANTES – Învierea - 12 aprilie 2026
• ZOE DANTES – Cafel și Cafea - 11 aprilie 2026
• ZOE DANTES – Ultima Vinere Neagră a României - 10 aprilie 2026

ZOE DANTES