Cozonacul
..cozonac cu mac sau nucă, frământat cu lapte cald,Cu broboane dulci de zahăr, giuvaer pe lângă brad;Cozonac făcut cu arome de iubire sfântă, sacră,Copt în inimi, prima dată, și, apoi, acolo-n vatră,În căsuțe cumințele cu miros de busuioc,Adunând în miezu-i dulce și o lacrimă și-un stropDe magie pământeană prin mânuțe de om dragCare alungă orice umbră, frământând doar cozonac .
Cozonac care devine dar, în noaptea de Ajun,Când de „neațaluș” vestește că va fi și de CrăciunAșezat pe orice masă,să adune om cu omȘi, alături de colinde, să-l vestim pe al nostru Domn.Se va dărui pe sine, în orice firimitură,Ca și când în ea-s străbunii, taine vechi și-nvățăturăCe-o primim de o viață-ntreagă, căci și-n el e Dumnezeu,Cu tradiții și iubire, cum am învățat și eu,De-o trimit chiar mai departe, să nu uite lumea meaCă nu aș schimba istorii ce vorbesc de viața mea;N-aș uita nici de covată, nici de ciurul ruginit,De mânuțele bunicii, de cuptorul primenit,Și de lemnele din vatră, care-n foc adună stele,Și colinde despre Domnul, și poveștile din iesle;Cozonacul care crește ca voinicii din poveste,Ce se umflă, dă pe afară, aluat care dospeșteȘi lucește în unsoare, ca un mir vindecător,Păstrând nuca și dulceața sfintei noastre sărbători.Nu-i așa că-ți vezi iar viața doar gustând o-mbucătură?Și că-l simti ca liturghie, ca o cuminecătură?Doar în treceri de o clipă auzind iar leru-i ler,Șoptind simplu, dar cu fruntea spijinindu-te de Cer,Mestecând cu bucurie, lângă un pahar cu vin:Cozonacu-i, pentru mine, semnul Domnului!
Amin.
Adriana Tîrnoveanu – Cozonacul, 2015
Sursa imagine: Internet
Ultimele postari ale lui ADRIANA TIRNOVEANU (vezi toate)
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Boboteaza - 6 ianuarie 2026
- ADRIANA TÎRNOVEANU – La început de an - 4 ianuarie 2026
- ADRIANA TÎRNOVEANU – Noul meu Crăciun - 27 decembrie 2025




