..cozonac cu mac sau nucă, frământat cu lapte cald,

Cu broboane dulci de zahăr, giuvaer pe lângă brad;

Cozonac făcut cu arome de iubire sfântă, sacră,

Copt în inimi, prima dată, și, apoi, acolo-n vatră,

În căsuțe cumințele cu miros de busuioc,

Adunând în miezu-i dulce și o lacrimă și-un strop

De magie pământeană prin mânuțe de om drag

Care alungă orice umbră, frământând doar cozonac .

Cozonac care devine dar, în noaptea de Ajun,

Când de „neațaluș” vestește că va fi și de Crăciun

Așezat pe orice masă,să adune om cu om

Și, alături de colinde, să-l vestim pe al nostru Domn.

Se va dărui pe sine, în orice firimitură,

Ca și când în ea-s străbunii, taine vechi și-nvățătură

Ce-o primim de o viață-ntreagă, căci și-n el e Dumnezeu,

Cu tradiții și iubire, cum am învățat și eu,

De-o trimit chiar mai departe, să nu uite lumea mea

Că nu aș schimba istorii ce vorbesc de viața mea;

N-aș uita nici de covată, nici de ciurul ruginit,

De mânuțele bunicii, de cuptorul primenit,

Și de lemnele din vatră, care-n foc adună stele,

Și colinde despre Domnul, și poveștile din iesle;

Cozonacul care crește ca voinicii din poveste,

Ce se umflă, dă pe afară, aluat care dospește

Și lucește în unsoare, ca un mir vindecător,

Păstrând nuca și dulceața sfintei noastre sărbători.

Nu-i așa că-ți vezi iar viața doar gustând o-mbucătură?

Și că-l simti ca liturghie, ca o cuminecătură?

Doar în treceri de o clipă auzind iar leru-i ler,

Șoptind simplu, dar cu fruntea spijinindu-te de Cer,

Mestecând cu bucurie, lângă un pahar cu vin:

Cozonacu-i, pentru mine, semnul Domnului!

Amin.

                                 Adriana Tîrnoveanu – Cozonacul, 2015